International   •   Campionate   •   A MURIT MARADONA

A apărut înregistrarea apelului la Urgențe! Medicul personal al lui Maradona nu a spus în nicio clipă că Diego e cel care are nevoie de ajutor! În cât timp a ajuns Ambulanța

+39 Foto
Diego Maradona

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Diego Maradona a murit miercuri, 25 noiembrie 2020, la doar 60 de ani. Argentinianul a fost înmormântat la doar 24 de ore, la capătul unei ceremonii private la care au participat în jur de 25 de prieteni apropiați și rude.

  • Maradona, considerat de mulți cel mai mare fotbalist din istorie, a murit din cauza unui stop cardiorespirator. Argentinianul se afla la locuința sa din Tigre, unde se recupera după operația pe creier suferită la începutul lui noiembrie.

Trupul neînsuflețit al lui Maradona a fost depus la cimitirul Bella Vista de la periferia capitalei Argentinei, Buenos Aires. Există o anchetă prin care procurorii din San Isidro încearcă să afle cum s-au desfășurat evenimentele în acea zi și dacă s-au comis greșeli. Aceștia au decoperit că a durat 13 minute până ca ambulanța să își facă apariția și a fost făcută publică discuția dintre cel care a sunat la ambulanță și serviciul de urgență. Leopoldo Luque, medicul personal al lui Maradona, cel care a sunat la 911, nu se afla la acel moment în casă, susține un jurnalist argentinian.

În timpul discuției telefonice, persoana care a sunat la Ambulanță nu a comunicat cine era cel care avea nevoie de ajutor, specificând doar că este vorba despre o persoană de 60 de ani, în stop cardiorespirator:


Operator: 911, Urgențe!

Leopoldo Luque: Puteți trimite o ambulanță de urgență în cartierul San Andres?

Operator: Ce localitate?

Leopoldo Luque: Tigre, vă rog!

Operator: Care este strada?

Leopoldo Luque: Strada Italia Este un cartier privat.

Operator: În ce parte a cartierului?

Leopoldo Luque: În zona 45. Să intre și să întrebe.

Operator: Ce s-a întâmplat?

Leopoldo Luque: Există o persoană care se află, aparent, din ce mi se spune, în stop cardiorespirator. Medicul e alături de el.

Operator: Este bărbat sau femeie?

Leopoldo Luque: Bărbat.

Operator: Știi vârsta?

Leopoldo Luque: 60 de ani.

Operator: Numele și prenumele dumneavoastră?

Leopoldo Luque: Leopoldo Luque.

Operator: Asta e tot, nu?

Leopoldo Luque: Mulțumesc, la revedere!

A murit Diego Maradona. Cifrele unei legende:

  • Maradona a jucat la 6 cluburi: Argentinos (1976-1981), Boca (1981-1982 și 1995-1997), Barcelona (1982-1984), Napoli (1984-1991), Sevilla (1991-1992) și Newell's (1993-1994);
  • 312 goluri a marcat Diego Maradona în 588 de meciuri jucate de-a lungul carierei la echipele de club;
  • 91 de selecții a strâns „El Pibe de Oro” la naționala Argentinei în perioada 1977-1994;
  • 10 trofee a cucerit El Diez, cele mai importante fiind Cupa Mondială (1986), titlurile în Serie A (1987, 1990) și Cupa UEFA (1989).

40 de imagini zguduitoare din lume, la o zi după ce Diego Maradona a murit

VIDEO. Prima zi fără Maradona în imagini » Suporterii își iau adio de la eroul lor

Citește mai multe știri despre Diego Maradona:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.