OPINIE GSP. Caravaggio și Maradona. O dezbatere necesară: trebuie separat omul de operă?

Într-un omagiu adus lui Maradona, președintele clubului Napoli l-a comparat pe starul argentinian cu „un Caravaggio neliniştit, ale cărui neîmblânzire şi nesăbuire sunt iertate pentru imensa lui măreţie”.

Am văzut pentru prima dată un Caravaggio la Roma. O scenă biblică de un dramatism feroce: Iudita decapitându-l pe Olofern. O tânără femeie ce trage de capul unui bărbat în timp ce îi taie jugulara și sângele țâșnește ca-n filmele lui Tarantino. Extrem de veridic. Și poate cu inspirație reală, având în vedere că autorul, Michelangelo Merisi da Caravaggio, a fost în viața de zi cu zi un criminal, care a sfârșit desfigurat după o bătaie încasată în Napoli.

Omul Caravaggio, ca zeci de alți artiști din istoria omenirii, nu a fost perfect. Dar a lăsat în urma sa o operă impunătoare, în care luminile și umbrele au ajutat la definirea unor capodopere. Nu aș fi băut o bere cu Caravaggio, dar m-aș fi holbat ore în șir la picturile lui. Iată o separație pe care cultura europeană a făcut-o de secole, cea dintre autor și operă. În prezent, exact ca în tablourile lui Caravaggio, această separație se pierde în clarobscur. 

Din Renaștere, la firul ierbii

Politica anilor de față propune un alt mod de judecată. Se cere consecvență, chiar conformism. Artiștii trebuie să adere la un anumit set de valori și să se păzească de la a le încălca. Sportivii trebuie să fie modele sociale, respectați cetățeni care zâmbesc când e de zâmbit și sunt mâhniți când li se spune că situația o cere. Până și companiile private care vând apă îndulcită trebuie să fie angajate în campanii sociale, să ia precise poziții în mari teme politice.

Moartea lui Maradona, cu marile spărturi din biografie, a devenit ținta perfectă. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a preferat să-l privească global. Sigur, un fotbalist extraordinar, dar nu cineva care să genereze un sistem de idei, precum Johan Cruyff. Nu un tip care construiește, ci din contră, cineva care și-a propagat prieteniile cu dictatori, care a călcat strâmb frecvent și care merită marginalizat pentru asta. S-a dus până la cămările fotbalistului. Iată „un om care a băut în neştire, care a mâncat în neştire, care a fumat trabuc în neştire până când i-au crăpat inima şi creierul la 60 de ani! Vreţi să-l plâng pentru asta?!”. De cealaltă parte, au venit militanții. Oamenii care spun că zecile de mii de oameni veniți să-l celebreze pe Maradona au aplaudat fotbalistul, și-au adus aminte doar „opera”, nu i-a interesat autorul. Fani care au ales amnezia sau ignoranța în favoarea geniului. 

Riscurile și un apel la cumpătare

Care sunt riscurile ambelor abordări? 

• În cazul CTP, există pericolul lipsei de autenticitate. Unii ar spune chiar al epurării. În SUA, celebrul NY Times susține izolarea tablourilor de Gauguin, care „a făcut sex cu minore și i-a numit pe cei din Polinezia «sălbatici»”. În unele universități, autori fundamentali sunt scoși din programă pentru diferite probleme personale. Totuși, dacă fiecare sportiv ar fi judecat după excese și nu după evoluții, am putea ajunge cu terenurile goale. Cine știe, poate se ajunge la un detaliat raport de conduită morală pe care fotbaliștii ar trebui să-l semneze odată cu contractele! Se invită la tăcere, la abținere, la anulare. O formă de tăcere cumpărată există deja cu marii sponsori. Majoritatea vedetelor din fotbal par fără minimum de personalitate, înregimentate în clauze comerciale care le verifică ce spun, ce poartă, cum se raportează la lucruri;
• În cazul oamenilor care aleg să vadă doar opera, ne putem pierde iarăși limitele. Un sportiv care se folosește în viața privată de faima acumulată pentru a dezbina sau denigra merită apostrofat. Nu ar fi OK ca Alexander Zverev să scape nepedepsit din punct de vedere sportiv, dacă se dovedește că și-a bătut iubita, la fel cum nu ar fi OK ca sportul să-l pedepsească mai greu ca un tribunal civil.

Ca în toate, moderația pare cheia, o combinație de nuanțare și de compasiune. În cazul lui Maradona, cu luminile și (puternicele) sale umbre, starul argentinian nu trebuie anulat de parcă ar fi fost doar un mingicar oarecare, în ciuda gusturilor politice atroce. Dar nici nu trebuie venerat amnezic și blasfemiator, de parcă fotbalul se oprește odată cu el.