Diego Maradona a murit miercuri, 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani. Meciul dintre Napoli și AS Roma (4-0) din Serie A a fost precedat de mai multe momente emoționante, care au continuat și pe parcursul partidei.
- Maradona, considerat de mulți cel mai mare fotbalist din istorie, a murit din cauza unui stop cardio-respirator. Argentinianul se afla la locuința sa din Tigre, unde se recupera după operația pe creier suferită la începutul lui noiembrie.
În tribunele arenei „San Paolo” au fost afișate mai multe bannere, pe cel mai mare dintre ele fiind scris „The King” („Regele”), alături de figura lui Diego Maradona. Într-o altă parte a stadionului a fost pusă o poză cu Maradona în tricoul lui Napoli, în fața căreia căpitanul napolitanilor, Lorenzo Insigne, a pus un buchet de flori înainte de fluierul de start.
Tot înaintea meciului, cât timp jucătorii se încălzeau, pe tabela de marcaj au rulat imagini cu „El Pibe de Oro”, lucru care le-a adus lacrimi în ochi mai multor fotbaliști.
Napoli - AS Roma, oprit în minutul 10 în onoarea lui Diego Maradona
În minutul 10 al partidei, jocul s-a oprit iar toți cei prezenți pe stadion l-au aplaudat pe „El Diez”.
21 de minute mai târziu, căpitanul Lorenzo Insigne a deschis scorul printr-o lovitură liberă superbă, iar modul în care a sărbătorit superexecuția a fost unul special. Italianul a luat un tricou al echipei sale cu numele și numărul lui Maradona pe spate, pe care l-a sărutat.
Celelalte goluri ale gazdelor au fost reușite de Fabian Ruiz (minutul 64), Dries Mertens (81) și Matteo Politano (86).
{{text}}