Miercuri, 2 decembrie, Barcelona va juca cu Ferencvaros în Liga Campionilor. Înainte de duelul cu maghiarii, catalanii au comis o gafă de proporții pe contul oficial de Facebook.
Într-o postare pe contul de Facebook, care prefațează partida de la Budapesta, Barcelona a scris că se pregătește pentru a zbura la București! Confuzia celor două capitale i-a înfuriat la culme pe fanii lui Ferencvaros, care au inundat cu comentarii pagina de Facebook a vicecampioanei Spaniei.
Ce comentarii au lăsat maghiarii pe pagina Barcelonei
- „Sper să mergeți cu adevărat la București și noi să luăm cele 3 puncte pentru că ați ratat meciul! Apropo, care este diferența între catalani și spanioli? Pentru mine pare că e același lucru”
- „E Budapesta, idioților, nu București”
- „Mergeți la București, nicio problemă. Noi vom primi cele trei puncte, din moment ce suntem la Budapesta”
- „Sper ca Ferencvaros să câștige cu Real Madrid miercuri în Liga Campionilor”
- „Dacă cumpărați bilete de avion pentru București, veți fi foarte surprinși să vedeți că ați aterizat într-o altă țară”
Între timp, Barcelona a editat postarea, iar „Bucharest” a fost înlocuit cu „Budapest”
În meciul tur, disputat pe 20 octombrie pe „Camp Nou”, Barcelona a câștigat fără drept de apel, scor 5-1.
{{text}}