Dennis Man (22 de ani) și Florin Tănase (25) s-au refăcut în timp record după accidentările suferite la meciul dintre Gaz Metan și FCSB (2-3) și vor participa la ședința de antrenament a roș-albaștrilor de astăzi, 1 decembrie.
În meciul de la Mediaș de luni, 23 noiembrie, Dennis Man și Florin Tănase au ieșit pe rând, accidentați. Părea aproape cert că aceștia vor rata următorul meci din campionat al liderului, cu UTA, însă există șanse ca tandemul de gol al roș-albaștrilor să prindă minute pe teren în partida de sâmbătă.
Potrivit Fanatik, cei doi s-au tratat la renumitul vraci sârb Marijana Kovacevic, care i-a pus pe picioare într-un timp nesperat de scurt. Astfel, medicul Flavian Arămitu și-a dat acordul ca aceștia să reintre în programul normal al echipei începând cu astăzi, 1 decembrie, când echipa lui Toni Petrea are programat un antrenament.
Revenirea celor doi reprezintă o veste excelentă pentru Toni Petrea, care se va putea baza pe aportul lor ofensiv la meciurile de foc ale lui FCSB din luna decembrie, cu CFR și CS U Craiova.
Intră Florinel Coman cu UTA?
Sursa citată scrie că Florinel Coman, absență îndelungată din lotul roș-albaștrilor, ar putea reveni în sfârșit pe teren, la meciul cu UTA din weekend. Coman ar fi efectuat deja un antrenament de grup vineri și ar putea prinde câteva minute în duelul cu arădenii.
Coman s-a accidentat la jumătatea lunii septembrie, în duelul dintre FCSB și Backa Topola (scor 6-6, 5-4 d.pen.), din turul 2 preliminar al Ligii Europa.
{{text}}