Iuliu Mureșan, 66 de ani, fostul președinte al lui CFR Cluj, a analizat situația actuală a grupării din Gruia, rămasă fără antrenor după despărțirea de Dan Petrescu.
Mureșan nu a fost mirat de ruptura dintre Petrescu și conducerea clujenilor, însă trage un semnal de alarmă: „Nu știu cine va mai reuși performanțele lui”.
Iuliu Mureșan: „CFR Cluj trebuie să rezolve rapid problema antrenorului”
„Despărțirea de Dan Petrescu era previzibilă, ambele părți și-au exprimat nemulțumirile în ultima vreme. Sigur că nici rezultatele recente nu erau grozave, așa că nu m-a mirat plecarea lui.
Petrescu este un antrenor foarte bun, a câștigat 3 titluri consecutive cu o echipă din România, ceea ce nu e ușor. Nu știu dacă a mai reușit cineva această performanță sau dacă va mai fi atinsă în viitor de vreun alt tehnician”, a declarat Mureșan pentru Gazetă.
Întrebat despre interesul lui CFR pentru Adi Mutu - pistă care între timp a picat - Mureșan ar fi mizat pe selecționerul României U21: „Aș fi avut încredere în Mutu, e pasionat de fotbal, am vorbit cu el de mai multe ori. A făcut și o treabă bună la tineret, la fel la Voluntari. E o persoană inteligentă, se poate impune în vestiar. Nu a fost singurul nume de pe lista lor, însă trebuie să se miște rapid, pentru că vin meciuri importante. Problema trebuie rezolvată repede”.
Iuliu Mureșan, despre CFR Cluj în...
- Europa League: „Dacă reușesc joi să o învingă pe ȚSKA Sofia, atunci au șanse să meargă mai departe. Dacă fac un egal, deja s-a dus calificarea. E foarte important ca jucătorii să se adune - cu antrenor sau fără - și să câștige acest meci”
- Liga 1: „În România, sunt 3 echipe care se bat la titlu, FCSB, Craiova și CFR. Dacă CFR va găsi repede un antrenor bun, are șanse mari la campionat. Totuși, dacă acum două luni o vedeam detașată pe CFR în cursa spre primul loc, acum FCSB este într-o formă mai bună”
Din 2001, Iuliu Mureșan a fost numărul 1 în conducerea administrativă a lui CFR Cluj, cucerind alături de ardeleni 4 titluri în Liga 1 și tot atâtea Cupe. A plecat din Gruia în octombrie 2018, după ce patronul Neluțu Varga l-a ales pe Marian Copilu pentru funcția de președinte.
Edward Iordănescu, favorit s-o preia pe CFR Cluj
După ce au renunțat la ideea de a-i aduce pe Adrian Mutu sau Vasile Miriuță, oficialii lui CFR Cluj s-au reorientat către un tehnician care a mai antrenat în Gruia. Edward Iordănescu a devenit favorit pentru a obține postul de antrenor principal la formația ardeleană, urmând să aibă loc negocierile.
Damac (locul 16) si Al Ittihad (locul 6) sunt cluburile saudite cu care CFR Cluj concurează pentru semnătura lui Iordănescu. Damac se află pe ultimul loc, fără victorie după șase etape. Nici Al-Ittihad nu stă grozav, fiind la 5 lungimi de liderul Al Shabab.
{{text}}