Liga 1

Ironia lui Bogdan Bălănescu la despărțirea lui Dinamo: „Am avut mai mulți suporteri în fața casei decât FCSB în play-off”

Bogdan Bălănescu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 01 decembrie 2020

Bogdan Bălănescu, fostul director general al lui Dinamo, a fost îndepărtat de spanioli din „Ștefan cel Mare”, însă rămâne un fan declarat al roș-albilor

Omul care a petrecut nu mai puțin de 22 de ani la Dinamo a ajuns la o înțelegere cu FC Voluntari, unde va ocupa aceeași funcție: director general. La câteva zile după ce s-a despărțit de „câini”, Bălănescu a acordat un interviu în care n-a ezitat să ironizeze rivala FCSB.

„Am iubit întotdeauna fanii. Chiar glumeam că, atunci când au venit în fața casei mele, am avut mai mulți suporteri în fața casei decât a avut FCSB la meciurile din play-off. Eu eram obișnuit cu atmosfera, dar membrii familiei mai puțin, vecinii la fel. 

Fanii și iubirea față de Dinamo m-au ținut în cadrul clubului. Chiar și Negoiță, cât a putut, a fost un om corect, și-a ținut promisiunile”, a spus Bălănescu, la microfonul Pro TV.

Bălănescu face referire la un episod petrecut în vara lui 2019. Imediat după ce Mircea Rednic a fost demis de la Dinamo, fanii l-au considerat pe Bogdan Bălănescu inamicul public numărul unu. Ba chiar au mers și l-au hărțuit pe oficial în fața casei acestuia, unde au aprins torțe și au făcut scandal.

Nu e pentru prima oară când Bălănescu satirizează rivala istorică alui Dinamo. În iulie 2018, fostul oficial al lui Dinamo lansa ironii înaintea unui Derby de România: „«Mbappe» de la FCSB valoarează 15-20 de milioane de euro. Dar să nu uităm că jucătorul nostru, Katsikas, are mai multe goluri în sezonul trecut decât atacantul lor, Alibec!”

Bălănescu, păpușar sau angajat loial? 

Ionuț Negoiță a fost foarte suspicios în legătură cu toți angajații pe care i-a avut în fotbal, acesta a fost și motivul pentru care a schimbat mulți manageri, mulți antrenori. În ciuda obsesiei patronului ca nu cumva să-l fure angajații, el l-a tratat diferit pe Bălănescu, în care a avut încredere totală.

Multe persoane dintre cele care au părăsit forțat clubul în „epoca Negoiță” îl descriu altfel pe Bălănescu, ca pe un strateg malefic de „House of Cards”, preocupat să-și distrugă colegii doar ca să-și consolideze poziția și influența. Rednic încă mai crede că "a fost lucrat" în cel mai recent mandat al său la Dinamo și îl poreclește „Iuda”.

VIDEO Tot ce trebuie să știi înaintea meciului FC Argeș - Dinamo

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.