Victoria la „masa verde” a celor de la Farul cu U Cluj i-a înfuriat pe fanii echipei ardelene, care într-un comunicat amplu l-au atacat pe finanțatorul constănțenilor, Ciprian Marica (35 de ani).
- CONTEXT: Ripensia Timișoara și U Cluj au pierdut la „masa verde” meciurile pe care le aveau de disputat în Liga 2, cu CS Mioveni și Farul, deși în acest moment argeșenii și constănțenii au jucători infectați cu COVID-19 în lot și nu pot juca;
- Prima dată, cele două meciuri au fost amânate din cauza infectărilor cu COVID-19 cu care s-au confruntat Ripensia și U Cluj, iar regulamentul spune că echipa din cauza căreia evenimentul nu s-a putut disputa PRIMA DATĂ este cea care pierde la „masa verde”;
- Ca atare, Ripensia Timișoara și U Cluj cer schimbarea urgentă a regulamentului - detalii AICI.
Fanii din Peluza „Șepcile Roșii” acuză o conspirație, o înțelegere între Marica și DSP Constanța, și îl numesc pe fostul atacant „om fără principii și valori morale”.
Comunicatul fanilor lui U Cluj
Ciprian Marica, patronul FC Farul Constanța, cu complicitatea DSP Constanța, a pus în scenă o piesă de teatru de prost gust, care trădează josnicia, lipsa de caracter, de bun simț, de demnitate și de fair play. Lipsuri de care poate da dovadă numai un om fără principii și valori morale. Este cu atât mai dureros că aceste acuzații sunt la adresa unui om care cândva juca sub culorile Naționalei României și reprezenta România a cărei principii, istorie și valori le sărbatorim azi.
În fapt, azi 1 Decembrie 2020 echipa de fotbal Farul Constanța „a fost întoarsă din drum” de către DSP Constanța, destinația fiind Cluj-Napoca în vederea disputării mâine a meciului restanță cu Universitatea Cluj-Napoca. Motivația acestei decizii a fost faptul că în urma testelor regulamentar efectuate au reieșit 6 rezultate pozitive, nu se știe în ce masură este afectat stafful, jucatorii, personalul auxiliar, etc. - Șepcile Roșii
Fanii echipei clujene se întreabă de ce meciul nu s-a putut disputa în condițiile în care Farul avea minimum 13 jucători apți de joc, printre care un portar, așa cum regulamentul cere. În comunicatul emis ieri, constănțenii au anunțat că au depistat 6 cazuri de COVID-19.
„În condițiile în care, conform informațiilor publice, lotul Farului este compus din minim 24 de jucatori, dintre care 4 portari, ne vine greu să credem ca toti cei șase infectați sunt jucatori, iar 4 dintre ei sunt portarii! Este evident că Farul Constanța, cu complicitatea DSP Constanța și cu aprobarea lui Ciprian Marica, se folosesc de această situație, o exploatează interpretând regulamentul după bunul plac și propriul interes: dobândirea celor 3 puncte la masa verde din culpa Universității Cluj-Napoca”, au scris fanii.
Concluzie: Dacă ești prieten cu DSP-ul autohton, scapi de o deplasare grea, cheltuieli, transport, cazare, etc. primești cele 3 puncte și +3 la golaveraj! Regulamente în ton cu mizeria evidentă din fotbalul românesc!
Somăm pe cei menționați în aceste rânduri să iasă în public cu o replică la aceste fapte și acuzații susținute și asumate de noi, PELUZA ȘEPCILE ROȘII.
Somăm public FRF și orice altă instituție abilitată, să ia act de cele descrise în text și să acționeze în consecință. - Comunicat Șepcile Roșii
Cum să vii să îl acuzi pe Marica că e pe mână cu DSP-ul? E cam nebunie. Dacă Marica are puterea asta, atunci hai să îl punem președinte. Sau parlamentar, că tot vin alegerile - Adrian Florea, șeful departamentului fotbal intern de la Gazeta Sporturilor, la GSP Live
Replica lui Ciprian Marica
Ciprian Marica le-a răspuns fanilor echipei clujene în termeni duri.
„În condiții normale nu as răspunde unui «comunicat» neoficial, neasumat, aruncat așa public. Dar nu trăim vremuri normale, ci de-a dreptul dramatice. Nu pot accepta sa fie pusă sub semnul întrebării o situație de criză profundă. Numai niște idioți și-ar permite să nesocotească sau să comenteze o decizie a unei instituții vitale a statului, DSP, poate cea mai importantă instituție în această perioadă critică!
Mor oameni, stau bolnavii întinși pe holurile spitalelor așteptând o șansă la viață și noi ne permitem să semănăm neîncredere în mințile oamenilor și așa afectați de nesiguranță, de teamă. Păcat!”, a transmis Marica pentru GSP.ro.
Farul a emis un comunicat oficial
La câteva ore după declarațiile finanțatorului Ciprian Marica, clubul constănțean a luat o poziție oficială și a emis un comunicat semnat de managerul Tiberiu Curt:
În urma articolelor apărute în presă în ultimele două zile, mă văd nevoit să fac câteva precizări importante.
Suntem un club profesionist, care se guvernează numai după legile și regulamentele în vigoare. Consider că este deplasată orice supoziție sau presupunere pe marginea protocolului medical stabilit de autorități privind desfășurarea activității fotbalistice.
La ultima testare, au fost depistate 6 cazuri pozitive la COVID-19, dintre care 5 jucători din cadrul lotului nostru, ceea ce, conform regulilor în vigoare, reprezintă un focar. Am respectat întocmai protocolul medical, decizia privind pașii care trebuie urmați pentru siguranța tuturor persoanelor implicate în activitatea sportivă aparținând în totalitate epidemiologilor și autorităților locale.
Clubul nostru s-a pregătit pentru participarea la meciul de la Cluj, lotul și staff-ul tehnic făcând marți dimineața deplasarea spre locul de disputare a partidei fără cele 6 persoane depistate pozitiv. În același timp, delegatul echipei noastre, George Galamaz, era prezent la Cluj încă de luni seara, se făcuse rezervare la hotel pentru întreaga delegație, iar antrenorului Ianis Zicu i se achiziționase biletul de avion pe ruta București – Cluj.
Așa cum a respectat măsurile și deciziile luate de Federația Române de Fotbal în sezonul trecut al Ligii a 2-a, în contextul pandemiei de COVID-19, FC Farul Constanța le va respecta în continuare, oricare ar fi acestea.
Drept urmare, dacă vor continua derapajele pe marginea acestei situații, ne vom adresa comisiilor de specialitate ale Federației Române de Fotbal și instituțiilor abilitate
- fcfarulconstanta.ro
{{text}}