Cosmin Contra, 44 de ani, așteaptă din moment în moment despărțirea oficială de Dinamo. „Guriță” își reproșează naivitatea din startul mandatului.
- Avocații spanioli cu care Contra s-a sfătuit înainte de a semna contractul cu Dinamo au introdus în înțelegere o clauză care face ca eventualele litigii între „Guriță” și Dinamo să fie soluționate de FIFA.
Mai mult, contractul a fost făcut în engleză, astfel că FIFA a intervenit în favoarea lui. În absența acelei clauze, Contra nu ar fi putut pleca fără să achite clauza de reziliere prevăzută de contract, în valoare de 300.000 de euro.
„Nu știu dacă s-a trimis ce trebuia să se trimită din partea avocatului meu. Sunt în continuare la Dinamo, dar nu știu când se va trimite acea notificare cu încheierea contractului.
Când se va trimite, voi fi liber. Se va întâmpla astăzi. Am făcut azi antrenament, da, încă eram sub contract cu echipa. Mâine, probabil mă voi duce să-mi iau la revedere de la jucători”, a spus Contra în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Cosmin Contra pleacă de la Dinamo: „Un singur lucru îmi reproșez”
Contra se așteaptă ca exemplul său să fie urmat și de jucători în cel mai scurt timp: „Fotbaliștii știu situația prin care am trecut. Este o chestie personală, am ajuns la limita limitelor. Din ce am înțeles, majoritatea băieților au înștiințat clubul pentru neplata salariilor. Dar nu știu situația fiecăruia, când sau dacă vor pleca”.
Ce-și reproșează Cosmin Contra în acest mandat de la Dinamo? „Singura mea greșeală e că am avut un discurs pe care nu trebuia să-l am la început. Nu trebuia să garantez pentru aceste persoane. Trebuie să trăiesc cu aceste cuvinte toată viața. Acum, mă dau la o parte, am o durere în piept de câteva săptămâni care nu se mai duce și vreau să mă liniștesc”.
Collado (n.r. - directorul sportiv al lui Dinamo) nu a mai venit de două zile la Săftica, înainte venea în permanență.
- Cosmin Contra
În situația actuală, mi se pare o lipsă de respect față de oricine ar veni la Dinamo. Ar trebui să vină cineva, sigur, dar mi se pare ireal ca numele care se vehiculează în presă să ajungă la Dinamo. Poate în ceasul al 12-lea acest patron va plăti salariile.
- Cosmin Contra
{{text}}