CFR Cluj continuă să negocieze cu antrenori. Edi Iordănescu (42 de ani) rămâne favoritul, dar mai e posibil să apară un tehnician din străinătate, dacă românul nu ar fi convins în zilele următoare.
UPDATE 13:55 - Edi Iordănescu și CFR Cluj, aproape de a bate palma
Negocierile au avansat în ultimele ore, cele două părți fiind aproape de a bate palma. Totuși, potrivit unor surse apropiate clubului, nu toate detaliile sunt puse la punct, astfel că oficializarea numirii lui Edi Iordănescu întârzie. Aceasta ar putea avea loc mâine.
Știrea inițială - Edi Iordănescu, favorit să o preia pe CFR Cluj
Edi Iordănescu a avut un mandat-fiasco prima oară când a semnat cu CFR, ceea ce nu înseamnă că el nu poate reveni în Gruia. Conducerea îl consideră și acum opțiunea perfectă pentru înlocuirea lui Dan Petrescu. Părțile au discutat deja și sunt șanse mari ca Edward să se întoarcă la conducerea vișiniilor.
CFR se gândește la Jorge Costa, Gaz Metan nu e de acord
Dacă ar apărea vreun motiv pentru care el să nu fie instalat, CFR ar apela acum la un antrenor din străinătate. L-a luat în calcul pe Jorge Costa, tehnicianul de la Gaz Metan, numai că șefii din Mediaș nu acceptă să se despartă de portughezul pe care l-au angajat de curând.
Ei s-au străduit să-l convingă pe Dușan Uhrin să renunțe ca să-l ia pe Costa, așa că nu sunt de acord să-l lase atât de devreme și atât de ușor să plece. Lusitanul e fost câștigător de Champions League cu Porto ca jucător, a evoluat în națională și a mai fost la Cluj într-un mandat scurt. Ar avea destule argumente ca să fie considerat o soluție bună, dar șansele ca el să prindă postul sunt minime.
Numărul unu executiv garantează pentru Edi Iordănescu
Clubul a mai primit zeci de propuneri din partea impresarilor, are pe listă o mulțime de antrenori străini interesați s-o preia pe CFR, doar că numele lor constituie numai variante de backup deocamdată.
Favoritul rămâne Iordănescu. El e liber din sezonul trecut, de când a refuzat să semneze un contract nou cu Gaz Metan și a lăsat echipa să se descurce fără el în pandemie. Era supărat atunci de subțierea lotului pe care îl crease.
La Cluj are susținerea președintelui Marian Copilu. El l-a angajat data trecută, tot în locul lui Petrescu. Edi a fost demis intempestiv, după un meci cu Malmo, 0-1 acasă, în preliminariile Champions League. Câștigase Supercupa și remizase în campionat la Botoșani, 1-1.
În timpul partidei cu suedezii, în care Arlauskis a greșit la singurul gol, patronul Ioan Varga l-a sunat pe team-managerul Panin și i-a cerut să-i transmită antrenorului să-l schimbe pe lituanian.
Când s-a impus Varga a rezultat un dezastru
Panin nici măcar nu a dus mesajul, așa că Arlauskis a rămas în poartă și în repriza a doua. Varga a hotărât după meci să-l dea afară pe Iordănescu, supărat că ordinul său nu fusese aplicat. Marian Copilu a plecat și el din club imediat, solidar cu Edi, și l-au urmat Marius Bilașco și Bogdan Mara.
Pentru CFR a urmat o perioadă tulbure, în care echipa a fost eliminată și din Europa League, ca urmare a duelurilor cu Dudelange, cu dublă înfrângere, și a realizat afaceri surprinzătoare și păgubitoare, așa cum a fost recrutarea lui Julio Baptista, retras de doi ani, cu un salariu de 50.000 de euro lunar.
Varga a apelat pe urmă din nou la Copilu, la Bilașco și la Mara. Primii doi conduc clubul și în momentul de față
130 de meciuria strâns Iordănescu jr. în Liga 1 la 5 echipe: Steaua, Pandurii, Astra, CFR şi Gaz Metan
58 de victorii,39 de remize şi 33 de înfrângeri are Edward ca antrenor în Liga 1. Cea mai bună clasare a avut-o în 2016, când a terminat cu Pandurii pe 3
CFR Cluj a vorbit și cu Pecchia
Gazetta dello Sport scrie că ardelenii au discutat şi cu Fabio Pecchia, fost antrenor la Verona şi Juventus U23. Antrenorul în vârstă de 47 de ani este fost internaţional italian şi, din 2013, a făcut parte din staff-ul lui Rafa Benitez, alături de care a lucrat la Napoli, Real Madrid şi Newcastle. Totodată, sursa citată, notează că viitorul tehnician al CFR-ului se va alege între Pecchia şi Edward Iordănescu.
Edi Iordănescu a încasat cea mai mare clauză
Edi Iordănescu a vorbit recent la DigiSport despre posibilitatea de a-l înlocui pe Dan Petrescu și a fost reticent: „Mandatul trecut a rămas ca o cicatrice. Banii contează, e normal, dar vreau să-i câștig din salarii și din prime, nu din despăgubiri la rezilierea contractelor. Nici măcar nu am mai fost dat afară din vreun alt loc în care am mai lucrat!”. El avea o clauză de reziliere a contractului în valoare de 350.000 de euro și a primit banii la plecare.
De ce l-ar mai accepta Varga pe Iordănescu
Edward a fost plătit ca să plece în mandatul trecut. Ar mai fi Neluțu Varga de acord cu angajarea lui? Proprietarul clubului i-a propus și atunci antrenorului să continue. După ce hotărâse ca el să fie demis, a doua zi, l-a înștiințat că putea rămâne „principal”.
Numai că anunțul fusese deja în public, iar Edi i-a explicat că i-ar fi fost imposibil să mai aibă autoritatea necesară în vestiar, din moment ce în media apăruse deja ca un antrenor dat afară. Varga, la sfatul lui Iuliu Mureșan și al lui Răzvan Zamfir, l-a angajat pe Antonio Conceicao, demis spre finalul acelui an.
{{text}}