Diego Maradona a murit pe 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani. Un neurolog argentinian a explicat cauza decesului, fostul coleg a dezvăluit în ce condiții locuia Diego când a murit. Pelé contrabalansează aceste știri cu un mesaj tulburător.
- Maradona, considerat de mulți cel mai mare fotbalist din istorie, a murit din cauza unui stop cardio-respirator. Argentinianul se afla la locuința sa din Tigre, unde se recupera după operația pe creier suferită la începutul lui noiembrie.
Diego Maradona s-a stins pe 25 noiembrie, la 60 de ani, victima unui stop cardio-respirator. De atunci, aproape că nu trece o zi fără dezvăluiri. Unele șocante, ca acestea:
- Neurologul argentinian Nelson Castro a declarat presei locale: „Maradona avea în sânge o combinație prea mare de antidepresive și antipsihotice. Unul dintre efecte e creșterea ritmului cardiac. Dacă le-a luat împreună, inima sa deja foarte obosită bătea foarte repede și, probabil, de aceea a cedat”
- Óscar Ruggeri, 11 ani coleg cu El Pibe de Oro la naționala albicelestă, jucând trei Mondiale împreună (1986-1990-1994), a reliefat ce i-a spus Claudia Villafañe, fosta soție a lui Diego: „Dacă ai vedea în ce condiții a locuit înainte să moară, ți-ar sta inima!”. După operația pe creier suferită pe 11 noiembrie, a fost adus la casa lui din San Andrés. Pentru că nu mai putea urca scările, a rămas la parter, pe spațiul ocupat înainte de o sală de jocuri. Nu avea nici măcar o baie normală.
Pele, despre Diego Maradona: „Un mare prieten, cu o inimă și mai mare”
Printre aceste știri, s-a strecurat mesajul emoționant al lui Pelé, postat miercuri de „Perla Neagră” pe rețelele de socializare. „A trecut o săptămână de când ne-ai părăsit. Mulți au insistat să ne compare toată viața lor. Ai fost un geniu care a încântat lumea întreagă. Un magician cu mingea la picior. O legendă adevărată. Dar, mai mult decât orice, ai fost pentru mine un mare prieten, cu o inimă și mai mare”, a scris brazilianul.
„Astăzi, cred că lumea ar fi fost și mai frumoasă dacă ne-ar fi comparat mai puțin și ne-ar fi admirat pe fiecare mai mult. Pentru că tu ești incomparabil. În modul tău unic, ne-ai învățat să iubim mai mult și să o spunem. Plecarea ta prematură nu m-a lăsat să-ți zic acest lucru, așa că îți scriu: Te iubesc, Diego”.
A încheiat: „Prieten drag, îți mulțumesc pentru călătoria noastră. Într-o zi, în Rai, vom juca împreună în aceeași echipă. Și va fi prima oară când voi ridica pumnul în aer în semn de triumf fără să celebrez un gol. Va fi pentru că te voi putea îmbrățișa din nou”.
{{text}}