Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul lui FCSB, a vorbit în termeni elogioși despre Thomas Neubert, preparatorul fizic al liderului Ligii 1.
Într-un interviu acordat canalului de YouTube „Ce Să Fac”, Ovidiu Kurti a dezvăluit cum este să muncești alături de Thomas Neubert, unul dintre cei mai renumiți preparatori fizici care activează în România.
Ovidiu Kurti, despre Thomas Neubert: „Își duce lucrul la un alt nivel”
„Avem un staff medical foarte bine creionat. Printre primii preparatori fizici extraordinari cu care am lucrat este Thomas Neubert, care e un «maniac» și un om incredibil. Își duce lucrul la o altă dimensiune, la un alt nivel, atunci evident că a trebuit să încerc să ajung la nivelul lui. Adică sportivul odată recuperat să ajungă la el și să nu trebuiască să îl ia de la 0, să fie la un nivel extraordinar de bun, ca mai apoi el să îl ducă spre cea mai înaltă performanță”, a declarat Kurti.
Kinetoterapeutul a dezvăluit că visul său a fost să lucreze la Steaua (acum FCSB) și a povestit cum a reușit să își îndeplinească aspirația.
„După ce am terminat facultatea, visul meu a fost să lucrez pentru Steaua. Am depus un CV, n-o să uit niciodată, am intrat pe siteul clubului și am trimis mail. Nu mi s-a răspuns niciodată la mailul respectiv și mă bucur că nu s-a întâmplat asta. S-a întâmplat peste 7 ani, iar dacă se întâmpla mai repede, sincer, nu cred că aș fi fost pregătit. Eram departe de ceea ce trebuia”.
Ovidiu Kurti a ajuns la FCSB în 2012, după un an petrecut la Gaz Metan Mediaș, iar în 2014 a părăsit echipa odată cu antrenorul Laurențiu Reghecampf. S-a întors un an mai târziu, în stafful lui Mirel Rădoi.
{{text}}