România a pierdut primul meci de la Euro 2020. Vedeta echipei, Cristina Neagu, a prins o seară de coșmar, cu 4 goluri din 14 aruncări. Dumanska a fost MVP-ul ”tricolorelor”
- Programul, rezultatele și clasamentele de la Campionatul European de handbal feminin pot fi urmărite în timp real AICI;
- Meciurile de la Campionatul European de handbal feminin sunt transmise liveVIDEO online. Detalii AICI!
"Nu vă bazați pe mine. Nu sunt robot, am nevoie de antrenamente, de meciuri. Cred că România trebuie să se bazeze, în primul rând, pe o echipă închegată. Am nevoie de timp, am nevoie de o perioadă îndelungată fără probleme de sănătate pentru a mă putea antrena!", a declarat Cristina Neagu înainte de Euro 2020.
Vedeta echipei României a vrut să-și ia puțin din presiunea de pe umeri, dar oamenii tot de la ea au avut cele mai mari așteptări.
Multe emoții la debutul României la Euro 2020. Mingea le-a tremurat în mână fetelor, mai ales în debutul jocului. Germania a zburdat în primele 10 minute, conducând cu un incredibil 7-1! Era normal, pe undeva, atât timp cât selecționerul Bogdan Burcea are la dispoziție în lot șapte debutante la un Campionat European și cinci fete pentru prima dată la un turneu final.
Ușor-ușor, "tricolorele" au intrat însă în joc și au început să recupereze. Greșelile neforțate nu au dispărut însă total din jocul României, dând posibilitatea nemțoaicelor să rămână tot timpul la o diferență de două-trei goluri avantaj.
Păcat de paradele Iuliei Dumanska
În partea a doua, România a pornit mai bine și a reușit să egaleze după doar 6 minute, la 14-14. Apărarea a început să funcționeze, s-a văzut foarte multă determinare în jocul fetelor, dar în atac am suferit cumplit.
Cristina Neagu a prins o seară neagră. În prima repriză a marcat un singur gol din acțiune, din 7 aruncări la poartă. Cifrele ei s-au îmbunătățit în partea a doua un pic, a marcat de trei ori din 7 aruncări, dar două dintre reușite au fost marcate din 7 metri. A avut însă 5 pase de gol.
Fără Neagu, România s-a bazat pe portarul Iulia Dumanska, dar, din păcate, goal-keeperul nu putea să dea și goluri. Portarul României a avut 15 parade senzaționale, 9 în repriza a doua, a ținut mult timp echipa în viață, dar la final România a pierdut disputa: 19-22.
Fără extreme, fără inter dreapta
Contra Germaniei s-au văzut și alte mari minusuri ale naționalei. Extremele României au fost inexistente, la fel ca și interii dreapta. Lăudabil jocul cu pivotul, atât Lorena Ostase, cât și Alexandra Subțirică, ambele debutante la un turneu continental, terminând meciul pe plus.
Rămâne dezamăgirea unui joc foarte slab al "tricolorelor" în fața unei echipe care nu a strălucit, nici ea, aproape deloc. A avut însă mai multe jucătoare care au evoluat mai aproape de valoarea unui Campionat European, precum Emily Bolk, Julia Maidhof sau Antje Lauenroth.
VIDEO. Rezumatul partidei dintre România și Germania
Cifrele Cristinei Neagu
A jucat 55 de minute
A aruncat de 14 ori la poartă
A marcat de 4 ori, 2 din reușite de la 7 metri
1 gol de la 9 metri și un gol înscris de pe 6 metri din acțiune
5 pase de gol
190 de mingi au trecut pe la căpitanul "tricolorelor"
29% a fost procentajul Cristinei Neagu în meciul cu Germania
4,4 km a alergat Cristina Neagu în acest meci, cel mai mult din echipă
43%a fost procentajul mingilor apărate de Iulia Dumanska. A avut 15 parade
Speranțe cu Polonia
România mai are de jucat două partide în grupa D la Kolding. Urmează meciul cu Polonia, disputa decisivă pentru calificarea în faza a doua a grupelor. Polonia e cotată cu ultima șansă în grupă și, teoretic, România ar trebui să câștige. În ultimul meci, Neagu și compania vor întâlni Norvegia. E greu de crezut că putem să sperăm la ceva în fața echipei care e cotată cu prima șansă la câștigarea turneului final de anul acesta, în condițiile în care ne-am prezentat cu Germania.
Cristina Laslo: "Meciul l-am pierdut în atac!"
Cristina Laslo a declarat după meci că România a pierdut disputa cu Germania în atac. "Au fost emoții, era primul meci la Campionatul European, dar cred că lucrurile vor merge mai bine pe viitor. Apărarea a funcționat bine, a fost cu mult peste atac. În ofensivă au apărut problemele pentru noi", a spus Laslo, care a jucat contra Germaniei atât în centru, cât și în inter dreapta. "Ne dorim victoria în următoarea partidă, trebuie să uităm acest meci și să privim doar la disputa cu Polonia", a încheiat Cristina Laslo.
Debut stricat
Selecționerul Bogdan Burcea a stat pentru prima dată pe banca tehnică a României, deși au trecut 11 luni de la numirea sa. Din cauza pandemiei, nu a avut posibilitatea să conducă echipa nici măcar la un meci amical. Antrenorul craiovean s-a și plâns de această situație. "Nu am avut, din păcate, șansa să vedem fetele la lucru nici într-un joc de pregătire. Am perfectat o dublă întâlnire cu Serbia, apoi cu Austria, dar totul a fost dat peste cap de acest virus", a declarat Burcea. Tehnicianul are drept obiectiv calificarea echipei la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Ghinioane peste ghinioane
În ultimele cinci zile, România a putut face un singur antrenament! De la sosirea în Danemarca, pentru Euro 2020, au și apărut problemele. Laura Chiper, extrema dreapta, a fost depistată pozitiv cu coronavirus, iar toată echipa a fost băgată în carantină. De luni, 30 noiembrie, fetele au fost nevoite să stea în camere trei zile la rând. "Fetele s-au mișcat în camera de hotel, au făcut diverse exerciții recomandate de staff, dar nu știu dacă e de ajuns", a declarat Burcea. Denisa Dedu nu a putut fi trecută pe foaia de joc. Ea avea nevoie de două teste negative pentru a ieși din carantină. Deși primul test a fost negativ, al doilea nu a venit la timp, înaintea disputei cu Germania.
"E ușor să ne plângem de condiții, de neajunsuri, că ne lipsesc nu știu ce jucătoare. Important e să rămânem concentrați, să fim uniți și să credem în soarta noastră până la capăt"
Bogdan Burcea, antrenor România
Germania 22
Bolk 4, Maidhof 4, Naidzinavicius 4, Lauenroth 3, Zapf 2, Berger 2, Grijseels 1, Smits 1, Minevskaia 1
Antrenor: Alexander Koke
România 19
Neagu 4, Buceschi 3, Laslo 3, Ostase 3, Subțirică 2, Dincă 1, Andreea Popa 1, Seraficeanu 1, Iuganu 1
Antrenor: Bogdan Burcea
Programul grupei D
- 3 decembrie » România - Germania 19-22
- 3 decembrie, ora 21:30 » Norvegia - Polonia
- 5 decembrie, ora 17:00 » Polonia - România
- 5 decembrie, ora 19:15 » Germania - Norvegia
- 7 decembrie, ora 19:15 » Germania - Polonia
- 7 decembrie, ora 21:30 » România - Norvegia
Clasament Grupa D:
Echipă | Meciuri | Golaveraj | Puncte |
1. Germania | 1 | 22-19 | 2 |
2. Norvegia | 0 | 0-0 | 0 |
3. Polonia | 0 | 0-0 | 0 |
4. România | 1 | 19-22 | 0 |
{{text}}