Florin Prunea (52 de ani), fostul portar și oficial al lui Dinamo, consideră că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) ar trebui să realizeze un control amănunțit la clubul din Ștefan cel Mare.
„Prim-ministrul nu are cum să intervină. Noi trebuie să ne facem ordine în ograda proprie. Eu așa văd lucrurile. Nu știu cine mai conduce clubul ăsta. Eu cred că trebuie ieșit cu suporterii, să se facă un audit. Trebuie să vedem unde suntem din punct de vedere financiar. Am văzut că pleacă antrenorii, jucătorii, deci trebuie procedat la reziliarea contractelor celor care nu vor să rămână la Dinamo în condițiile în care se permite la momentul acesta.
Eu cred că se impune un control ANAF la Dinamo în scurt timp. Cred că e singura instituție care poate face ordine și curățenie în toate prostiile care au fost făcute acolo în ultimii ani. Statul român are obligația să intervină, pentru că Dinamo este patrimoniu. Iar aici nu vorbim doar de dinamoviști. După aceea, rămân la părerea că echipa trebuie să se întoarcă sub tutela Ministerului de Interne”, a declarat Prunea, conform digisport.ro.
Gloriile lui Dinamo, întâlnire cu Ludovic Orban
Vineri, mai multe nume reprezentative din istoria lui Dinamo au fost în audiență la premierul României, Ludovic Orban. Un contigent de vechi dinamoviști au reușit să obțină o întrevedere cu premierul țării pentru a dialoga despre tema unui nou stadion, despre care au primit garanții că se va construi.
Costel Orac, Ionel Augustin, Patrick Borcea, Florin Prunea, Ludovic Orban, Ion Marin, Marin Dragnea, Gică Mihali, Țețe Moraru, Claudiu Niculescu, Marius Niculae, Ionel Dănciulescu și Ionel Culina au fost cei prezenți, de la stânga la dreapta în poza de mai jos.
{{text}}