Sinișa Mihajlovic, antrenorul lui Bologna, susține că a făcut un test tocmai pentru a vedea dacă informațiile din vestiar ajung în presă.
Înaintea unui meci extrem de dificil, la Milano cu Inter, ultima sa echipă ca jucător, Sinisa Mihajlovic a apărut extrem de nervos la conferința de presă. A realizat că unul dintre jucătorii de la Bologna dă informații presei. Are o „cârtiță” în vestiar. Tot ce le spusese el roș-albaștrilor la pregătirea partidei a apărut vineri în ziarele italiene.
Mihajlovic, mesaj amenințător pentru jucătorul care dă informații din vestiar
Unul dintre reporteri a vrut să afle dacă va schimba într-adevăr tactica, așa cum anunțase presa peninsulară. „Dacă voi modifica sistemul? Nu, era doar o stratagemă pentru a descoperi cine vorbește. Dacă îl găsesc, îl lipesc de perete, nu va mai juca fotbal niciodată!”, a explodat antrenorul sârb.
Furios, Mihajlovic a spus: „Am avut această discuție doar cu jucătorii, acum anchetez. Când voi descoperi «cârtița», va avea o nenorocită de problemă. Dacă a făcut asta doar pentru a avea o notă mai bună în ziare...”.
10este locul ocupat de Bologna în campionatul italian, cu 12 puncte după 9 etape
Mihajlovici spune că „presa nu află niciodată nimic despre alte echipe. În schimb, știe întotdeauna în ce formulă jucăm noi. Jur că dacă îl găsesc... Nu știu ce îi voi face, dar îl voi găsi”.
4 victorii și 5 înfrângeriare Mihajlovici în acest sezon de Serie A (golaveraj 14-14)
{{text}}