Eugen Trică şi Ioan Andone au fost prezenţi la Comisia de Disciplină astăzi. La ieşire, Ioan Andone a vorbit despre "vizită" şi evenimentele recente de la Dinamo. Nevoit să explice o declaraţie mai veche, în care îl acuză pe Valeriu Argaseală că a ieşit la bere cu arbitrul Nica, Ioan Andone a declarat: "Mie aşa mi s-a spus. Daca m-au minţit pe mine, mint şi eu. Oricum, a fost retras memoriul".
Întrebat de prezenţa lui Trică la Comisie, Andone a clarificat: "Pe Trică eu l-am chemat la margine, în partida cu Poli Iaşi, să îi spun să se calmeze. Pentru evenimentele de atunci a fost chemat".
Andone a comentat şi numirea lui Mircea Rednic, din vară, la Dinamo: "M-aş bucura pentru Mircea. Eu i-am zis că în locul lui nu plecam niciodată. E un antrenor bun. Schimbările astea dese de antrenori nu au adus nimic bun pentru Dinamo. Peste cîtiva ani mă voi întoarce şi eu la Dinamo, dar acum sînt la Cluj şi am un proiect de realizat. Momentan, mi-aş dori să văd altă echipă pe locul 2, dar nu este posibil".
Andone a spus ca şansele la titlu sînt din ce în ce mai mari: "Programul nostru e mai uşor, avînd în vedere că mai sînt doar 8 etape, dar totuşi e şi un pic de echilibru. Sper să fac o echipă care să facă faţă în Liga Campionilor, deşi eu nu am experienţă pentru această competiţie. Am aflat după meciul cu Dinamo, că am aliniat un prim unsprezece format numai din străini. CFR reprezintă România, orice ar spune alţii. Sper ca Dinamo să se omoare cu firea mai mult cu Steaua, decît a făcut-o cu noi. Oricum, eu nu simt presiunea Stelei"
{{text}}