Sporturi   •   Handbal   •   EURO 2020

Cristina Neagu, declarații îngrijorătoare în Danemarca: „Mă simt destul de rău. Va fi greu de tot cu Norvegia”

Cristina Neagu // foto: Imago

Articol de Marian Ursescu   —  duminică, 06 decembrie 2020

Cristina Neagu (32 de ani) a vorbit după victoria cu Polonia și calificarea României în Main Round. „Va fi greu de tot cu Norvegia. Noi nu mai suntem echipa de acum doi ani!”

  • Programul, rezultatele și clasamentele de la Campionatul European de handbal feminin pot fi urmărite în timp real AICI;
  • Meciurile de la Campionatul European de handbal feminin sunt transmise liveVIDEO online. Detalii AICI!

Cristina Neagu nu a jucat deloc bine la acest Campionat European. Problemele sale din ultimul timp, lipsa antrenamentelor și jocurilor și-au făcut simțită prezența în prestația vedetei echipei României. Căpitanul „tricolorelor” acceptă criticile, deși în România „când jucăm prost și pierdem suntem criticate, iar atunci când câștigăm ni se spune fetele noastre de aur și așa mai departe!”.

Cristina Neagu despre...


... meciul cu Polonia: „Mă bucur foarte tare că am câștigat cu Polonia pentru că era un meci crucial pentru calificarea în runda principală. Lucrul acesta este cel mai important, că am reușit să mergem mai departe, că pe lângă meciul cu Norvegia vom mai avea trei partide. E clar că jocul nostru nu e cel mai bun, dar mă bucur că în repriza a doua ne-am apărat foarte bine și am reușit să câștigăm pe final”.

... prestația sa de până acum: „Pentru mine a fost o perioadă grea. După ce am contractat virusul am forțat revenirea, am avut două-trei antrenamente de handbal, m-am accidentat, niște probleme musculare de două ori, apoi la genunchi. Practic, în două luni de zile, am avut cinci-șase antrenamente de handbal și trei meciuri în Ligă pe care le-am jucat la un potențial foarte scăzut. 

Eu am și zis-o după ultimul meci din Ligă că nu sunt în cea mai bună formă fizică și n-aș ști să zic acum procentual la ce nivel sunt. Mă simt destul de rău fizic, e clar că nu sunt în cea mai bună formă a mea, dar încerc să ajut echipa ca de fiecare dată pe cât de mult pot”.

... jocul cu Norvegia: „Va fi greu de tot împotriva Norvegiei, din ce am văzut Norvegia este cea mai în formă echipă de la acest Campionat European, cel puțin în acest debut. Noi nu mai suntem echipa de acum doi ani care bătea Norvegia. Ele sunt într-o formă foarte bună și vor vedea să demonstreze că meciul de acum doi ani a fost o greșeală și vor încerca să joace cât mai bine și cu siguranță și-ar dori să câștige la cât mai multe goluri. 


Ce putem face noi? În primul rând să ne repliem foarte bine, cred că replierea și apărarea sunt două aspecte cheie în acest meci. Dacă vor da puține goluri pe contraatac și ne vom replia foarte bine, în atac pozițional, cumva, putem să ne luptăm cu ele. Trebuie să fim realiști și să spunem că este echipa mai în formă decât echipa noastră, dar asta nu înseamnă că suntem învinse dinainte”

... „tratamentul special” acordat de adversare: „Senzația este că adversarele mele nu glumesc niciodată și de multe ori nu primesc niciun măcar un fault de la nouă metri. Ați văzut și voi fotografia. Au mai fost episoade de genul acesta și în primul meci cu Germania, eu nu primesc fault, adversarele nu primesc eliminări. 

Mergem mai departe, nu avem ce face, fie că am un adversar, doi sau trei în spate, asta e situația. Măcar mă bucur că lucrurile acestea sunt surprinse de fotografi sau de cei care filmează, poate că la un moment dat cineva se va sesiza! Nu mi-e frică și nu cred că un adversar încearcă să mă lovească intențional”.

... meciul 200 în echipa națională: „Nu știam că am jucat meciul 200. E un moment special, sper să mai strâng câteva partide la echipa națională pentru că anii trec și nu vor mai fi multe partide”.

... criticile venite din țară: „Eu sper ca fetele să nu citească presa și comentariile în această perioadă pentru că la noi așa este de fiecare dată, atunci când jucăm prost și pierdem suntem criticate, iar atunci când câștigăm ni se spune fetele noastre de aur și așa mai departe. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu noi în perioada aceasta în care au apărut cazuri de COVID, am pierdut anumite jucătoare, cât de greu ne-a fost, cât de schimbată este echipa. 

Oamenii nu cunosc aceste lucruri, oamenii ne văd la televizor, ei nu știu dacă avem probleme de sănătate, dacă ne-am antrenat sau nu. La noi e chestia aia faci din victorie nuntă și din înfrângere înmormântare. Exemplul din 2015, la Mondial, când în prima săptămână, mai că numai puteam să ne întoarcem în țară, iar după a doua săptămână toată lumea ne aștepta cu flori la aeroport”.

Fiecare fată care intră pe teren trebuie să-și asume responsabilitatea, nu dau nume, dacă am ceva de spus le comunic în vestiar. Fiecare să dea cea are mai bun și sunt convinsă că lucrul acesta se și întâmplă

Pentru noi obiectivul a fost să ne calificăm în grupa principală. Când vom ajunge acolo vom lua fiecare meci în parte. Nu este complicat dacă vom ajunge acolo cu 0 puncte, important e că suntem acolo

O respect foarte mult pe Nora Mork, știu că a trecut prin foarte multe lucruri în ultimii ani și a avut multe probleme de sănătate, dar nu cred că ea este principalul pericol. Jocul lor în mod general, pe apărare-contraatac, Oftedal e motorul, jucătoarele de la Gyor, principalele lor arme fiind apărarea și contraatacul

Eu înțeleg că lumea s-a obișnuit ca eu să marchez zece goluri pe meci, dar în momentul de față și adversarii știu ce pot face eu pe teren și mă blochează mult mai bine, de fiecare dată sunt două sau trei adversare pe mine în momentul în care eu am mingea. Da, mi-aș dori să am o eficacitate mai bună, clar nu sunt mulțumită de lucrul acesta, dacă oamenii au început să critice lucrul acesta după două meciuri înseamnă că nu se uită la handbal și nu-l înțeleg

- Cristina Neagu, România

Programul grupei D:

  • 3 decembrie » România - Germania 19-22 
  • 3 decembrie » Norvegia - Polonia 35-22
  • 5 decembrie  » Polonia - România 24-28 
  • 5 decembrie » Germania - Norvegia 23-42 
  • 7 decembrie, ora 19:15 » Germania - Polonia 
  • 7 decembrie, ora 21:30 » România - Norvegia

Clasamentul în grupa României:

EchipăMeciuriGolaverajPuncte
1. Norvegia277-454
2. Germania245-612
3. România247-462
4. Polonia246-630

VIDEO. Oana Manea despre șansele României la Euro: „Visul Cristinei Neagu e e să ia o medalie de aur cu România”

Citește mai multe știri de la Campionatul European de handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.