Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB. Octavian Popescu costă 100 de milioane de euro! Ce salariu i-a făcut Gigi Becali

Octavian Popescu foto: Raed Krishan/GSP

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu, Costin Ștucan   —  marţi, 08 decembrie 2020

Gigi Becali i-a stabilit o clauză de reziliere imensă lui Octavian Popescu (17 ani, mijlocaș ofensiv), plătit la FCSB cu 3.000 de euro lunar. Mijlocașul ofensiv e deținut de roș-albaștri sută la sută, ei au cumpărat și ultima bucățică, de 10 la sută, pe care o mai avea Metropolitan, un club de juniori.

Un tânăr plătit cu 3.000 de euro lunar poate fi mutat către un alt club, fără tratative, numai dacă oferta ar valora 100 de milioane de euro! FCSB a securizat acordul cu Octavian Popescu, puștiul care a impresionat în etapele recente și a devenit, dintr-un jucător necunoscut, un „wonder kid" de luat în seamă în sezonul acesta și în anii care vor veni.

FCSB. Octavian Popescu e deja plătit ca în Liga 1

Salariul de 3.000 de euro este, oricum, mare pentru un fotbalist care încă nu a împlinit 18 ani. Sunt cluburi mici, așa cum e FC Clinceni, în care 3.000 de euro constituie un salariu obișnuit pentru un titular. Uimitoare este însă suma stabilită pentru desfacerea contractului: 100 de milioane de euro! Aceasta e clauza de reziliere valabilă pentru Popescu, un jucător care a atras atenția deși a prins numai două partide ca titular în prima ligă.


Octavian Popescu o să câștige mai mult

El e lăudat mai ales datorită vârstei la care înregistrează prestațiile acestea. Într-o vreme în care cele mai multe dintre cluburi abia jonglează cu locurile pentru jucătorii U21, fiindcă nu au tineri îndeajuns de buni, și nici suficienți, FCSB îl folosește ca titular pe un fotbalist de aproape 18 ani!

Surse apropiate jucătorului detaliază despre evoluția venitului în anii următori: salariul lui va crește cu câte o mie de euro de la un sezon la altul. Dacă nu cumva Becali va hotărî să-l recompenseze suplimentar și să îl plătească mai bine fără să fie forțat de contract. Popescu a fost decisiv cu Gaz Metan și cu UTA, partide în care a obținut câte un penalty. Împotriva arădenilor a mai avut și alte ocazii, a condus multe atacuri, așa că statutul său a fost modificat recent. 

10.000 de eurova câștiga lunar Octavian Popescu, dacă va continua la FCSB și în 2026. Contractul prevede un salt salarial de 10.000 de euro lunar de la un an la altul


FCSB îl evaluează pe Octavian Popescu la un milion acum

FCSB l-a adus pe Popescu de la Metropolitan, fostul Regal Sport, un club de juniori din București, și a plătit 100.000 de euro. Cu suma aceasta, roș-albaștrii au achiziționat 90 la sută din drepturile asupra mijlocașului ofensiv. Apoi l-au luat definitiv, au mai plătit încă 100.000 de euro în schimbul a 10 la sută din drepturile asupra lui. Ei l-au evaluat, așadar, la un milion de euro acum, când au plătit 100.000 doar pentru zece la sută! Lui Becali i s-a părut că fotbalistul era promițător abia după ce-l împrumutase la Turris Turnu Măgurele, iar Mihai Stoica intervenise ca să-l aducă înapoi. 

Tot ei l-au inventat pe Drăgușin

Regal, devenit acum Metropopolitan, are meritul de a-l fi antrenat pe Octavian Popescu la vârstele mici, așa cum l-a antrenat și pe Radu Drăgușin, fundașul aflat acum la Juventus. În schimbul lui Drăgușin, clubul a luat 260.000 de euro. Pentru Popescu s-ar alege cu 200.000 de euro, o sumă foarte mare pentru tranzacționarea unui junior din Liga 1. 

VIDEO. Cine se vinde primul, Haruț sau Chindriș? Totul despre discuțiile cu FCSB

Citește și alte știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.