International   •   Liga Campionilor   •   RASISM

EXCLUSIV » Interviu cu sociologul Gelu Duminică despre scandalul provocat de Sebastian Colțescu: „E rasism inconștient”

+12 Foto
Sebastian Colțescu a provocat un scandal imens în timpul partidei PSG - Bașakșehir din Liga Campionilor, când i-a spus „ăla negru” lui Pierre Webo, oficial al formației din Turcia

Articol de Alexandru Barbu   —  miercuri, 09 decembrie 2020

Sebastian Colțescu a provocat un scandal imens în timpul partidei PSG - Bașakșehir din Liga Campionilor, când i-a spus „ăla negru” lui Pierre Webo, oficial al formației din Turcia. Sociologul Gelu Duminică a dialogat cu GSP pe tema incidentului desfășurat în capitala Franței.

  • Partida dintre PSG și Bașakșehir se va relua astăzi, de la ora 19:55, cu o altă brigadă de arbitri.

- Bună ziua! Vă întreb direct, e vorba sau nu de rasism?

- Cea mai simplă explicație a dat-o Demba Ba, când l-a întrebat de ce nu spune «acest tip alb» când vorbește despre un alt coleg al lui și pronunță doar «acest tip», iar când menționează o persoană de culoare afirmă «acest tip negru». Dacă folosea aceeași formă de diferențiere și pentru ceilalți jucători, era OK. Dar așa... totul e clar. Aseară am văzut o dovadă a etichetării sociale, generată de rasism, unul inconștient. 


- Vorbim și despre o formă de ignoranță?

- Da, cu siguranță. Sunt convins că acest arbitru nu este un rasist feroce, care vânează persoane de culoare pe stradă. Mulți dintre noi nu suntem rasiști conștienți. Dar folosim sintagme care dor, precum „țiganul la mal”, de exemplu, care face referire la o oroare.

Gelu Duminică: „Nu poți oferi celuilalt ceea ce nu-ți convine”

- Sunt voci care suțin că termenul „negru” e folosit doar pentru identificare.

- Cuvintele dor al dracu' de mult, aduc stigmă, prejudecăți. Suntem suflet și minte, trebuie să ținem cont de ambele. Ce ne costă dacă ne adresăm cu respectul pe care dorim să-l primim? Pur și simplu, unii oameni nu se simt bine în momentul în care le spui „țigan”, „negrule”, „jidane”, „bozgore”. Nu e în regulă! E banalul respect!

- Ce ar trebui să înțelegem în urma acestui episod?

- Că drepturile omului înseamnă să-i oferi celuilalt ce tu îți dorești să primești. Cât de prost vă simțiti în momentul în care plecați afară și cineva vă spune „românul ăla”? Vă simțiți prost, pentru că altfel i se adresează unui englez, unui italian. Zilele trecute era un mesaj în Marea Britanie, în limba română, care atrăgea atenția hoților de buzunare. Nu ne-am simțit bine. Deci, nu poți oferi celuilalt ceea ce nu-ți convine. Dacă domnul Colțescu era apelat aseară cu „Hey, you, romanian!”, cum era?


- Dar vom învăța ceva?

- Nu, nimic, n-am învățat după Holocaust, după robie, după ce am omorât 400.000 de evrei în spațiul românesc și 25.000 de rromi. Nu putem să asimilăm ceea ce nu dorim să asimilăm. O să vedem în zilele următoare oameni care vor trata acest incident superficial, vor spune că n-a fost nimic grav. Nu-i judec, pentru că așa au fost învățați să gândească.

Final de carieră pentru Sebastian Colțescu? „S-a sinucis profesional”

- Va fi afectată reputația României în plan internațional? Una, de altfel, șubredă.

- Reputația României e dată de modul în care această țară înțelege să facă lucrurile. Noi încă ne bazăm pe „White middle class Christianity”. Din păcate, tipologia asta de monocultură pe care România o desfășoară nu mai are corespondență în secolul XXI. Dar când dezbaterea s-a mutat la nivel european, ați văzut că 22 de jucători au ieșit de pe teren. În România nu s-ar fi întâmplat așa ceva, pentru că oamenii tolerează acest tip de manifestări.

- Din punctul dumneavoastră de vedere, Colțescu ar mai trebui să reprezinte România în arbitraj?

- Colțescu s-a sinucis aseară din punct de vedere profesional! E părerea mea, deși nu sunt în genere adeptul tăierii capului. Normele UEFA sunt clare, iar eu cred că acest arbitru și-a încheiat cariera.

Un studiu CNCD din 2019 arată că suntem țara din UE cea mai intoleranță față de imigranți, deși avem 5 milioane de români în Diaspora și doar câteva mii de imigranți pe teritoriul nostru. Suntem atât de ipocriți!



În urmă cu câteva zile, un partid care a abordat un discurs ușor fascist și legionar, AUR, a obținut aproximativ 9% din voturi și va intra în Parlament. Falsa superioritate pe care românul pur o are a fost întotdeauna un mod de a controla o parte din societatea românească de către un politician



- Gelu Duminică, sociolog

Citește și alte articole despre scandalul provocat de Sebastian Colțescu:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.