Tenis

Serena Williams, despre dificultatea de a fi o jucătoare de culoare în tenis: „Există un standard dublu în tot ceea ce facem”

Serena Williams // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 10 decembrie 2020

Serena Williams (39 de ani, numărul 11 WTA), una dintre cele mai mari jucătoare de tenis a istoriei, s-a destăinuit într-un interviu cu privire la greutățile pe care le întâmpină o persoană de culoare în tenis.

„În tenis - un sport în care nimeni nu arată ca mine, cel puțin la început - nu poți să te exprimi cu adevărat, este văzut ca un lucru rău. Ai putea spune ceva ce nici măcar nu e înjurătură, dar tot îți vor lua un game, ceea ce este o nebunie.

Există un standard dublu în tot ceea ce facem. Asta este societatea în care trăim, va fie nevoie de generații întregi ca lucrurile să se schimbe”, a declarat Serena la The Kelly Clarkson Show, citată de The Root.

Serena, de 23 de ori câștigătoare de Grand Slam, a făcut referire la finala US Open din 2018, pierdută în fața japonezei Naomi Osaka, scor 2-6, 4-6, la capătul unui meci pe care îl consideră controversat. La 4-3 în setul doi, arbitrul Carlos Ramos i-a dat un al treilea avertisment Serenei și un game de penalizare după ce americanca l-a făcut „hoț” și „mincinos”, solicitând în lacrimi ca acesta să-și ceară scuze față de ea.


73 de trofeea cucerit Serena Williams în carieră

93.634.967 dolaria câștigat Serena din tenis

Citește mai multe știri din tenis:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.