Trenurile vor începe să circule duminică, 13 decembrie, pe ruta Gara de Nord - Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, calea ferată construită pentru Euro 2020, turneu organizat de România și amânat pentru vara lui 2021.
72 de trenuri vor circula între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, acestea fiind operate de CFR Călători (42), Regio Călători (20) și Transferoviar Călători (10), informează clubferoviar.ro.
Prețurile biletelor pentru ruta Gara de Nord - Aeroport Otopeni creează confuzie
Transferoviar Călători a fost primul operator care a încărcat orarul de transport, iar potrivit informațiilor de pe siteul respectiv, prețul unui bilet este de 7 lei.
După operatorul privat, a venit rândul operatorului național de transport feroviar, CFR Călători, să prezinte oferta de transport. În cazul CFR, prețul unui bilet este mai mare, de 8,3 lei. Totuși, operatorul feroviar a precizat ulterior că prețul biletelor va fi ieftinit și că acestea vor costa doar 5 lei.
Însă ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de aprobarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, astfel că până va veni OK-ul, prețul unei călătorii va fi în continuare de 8,3 lei.
Confuzia a apărut în momentul în care prețul de vânzare afișat inițial pe site-ul CFR Călători era 12,1 lei, sumă mai mare decât anunțată inițial. CFR Călători a rectificat prețul între timp, iar biletele pot fi achiziționate în prezent în schimbul a 8,3 lei.
Sursa citată notează că prețul ar fi putut fi din start mai mic, fără a fi nevoie de aprobarea Ministerului. Acest lucru ar fi putut fi realizat prin stabilirea rangului trenurilor ca Regio Expres, ci nu Inter Regio.
20 de minutedurează o călătorie între Gara de Nord și Aeroportul „Henri Coandă”
Al treilea operator al trenurilor de pe această rută, Regio Călători, va pune la vânzare bilete care vor costa 8,1 lei.
{{text}}