Liga 1

Pe ce primă au jucat dinamoviștii în victoria cu Poli Iași și cine a dat banii

+10 Foto
FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 12 decembrie 2020

Dinamo s-a impus cu 4-1 în meciul cu Poli Iași, iar jucătorii antrenați de Ionel Gane au primit o primă din partea fanilor-acționari după a patra victorie consecutivă din toate competițiile.

Cu finanțatorul dat dispărut, Dinamo trăiește în continuare datorită suporterilor care cotizează în programul DDB. Așa cum s-a întâmplat și la precedentele două succese, fanii s-au comportat din nou ca un investitor și la meciul cu Poli Iași.

Aceștia au venit înaintea meciului în vestiar și le-au promis jucătorilor o primă de joc. Nu-i vorba despre o sumă foarte mare, în jur de 500 € de fotbalist. Până acum dinamoviștii au mai primit 1.000 € din prime, tot din partea fanilor. Suporterii au strâns bani prin vânzarea de bilete online pentru acest meci, la fel cum s-a întâmplat și la partidele precedente. Pentru fiecare meci jucat pe „Ștefan cel Mare” fanii strâng aproximativ 14.000 de euro, sumă folosită pentru plata salariilor restante.

E meritul suporterilor pentru că ei ne-au ajutat să ne plătim chiriile luna asta şi absolut orice chitanţă venită acasă. Le mulţumim şi toate meciurile le vom arăta şi le vom demonstra că vom juca doar pentru ei. Sunt alături de noi, mereu ne întreabă dacă avem nevoie de ceva, ne ajută cu orice. Normal, au şi ei familii acasă şi îi înţelegem. Nu e de datoria lor să ne plătească salariile şi să ne dea banii zilnic buzunar. Ei fac un efort şi ne dau ce ne dau. Le mulţumim! Este meritul lor. Şi se vede că nu renunţă niciodată la acest club
- Deian Sorescu

VIDEO Pablo Cortacero, atacat din interiorul clubului Dinamo: „E un mincinos!”

>

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.