Liga 1

Bătaie de joc pe subiectul scandalului de rasism cu Colțescu » Ce a spus pe post Emil Grădinescu, în timpul meciului Dinamo - Poli Iași + Reacția CNCD

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 12 decembrie 2020

Comentatorul TV Telekom Sport Emil Grădinescu a avut o ieșire ironică în direct pe post, în timpul partidei Dinamo - Poli Iași 4-1, ca formă de protest față de scandalul de rasism cu Sebastian Colțescu. A ieșit un moment pe care CNCD l-a catalogat „o glumă proastă”. 

În minutul 70 al partidei Dinamo - Poli Iași, când Daniel Pancu i-a introdus pe teren simultan pe Nicandro Breeveld și pe Mensaj, Emil Grădinescu, comentatorul celor de la TV Telekom Sport a avut o remarcă ironică, sub formă de protest, în contextul scandalului provocat de Sebastian Colțescu la meciul PSG – Bașakșehir.

„Pancu trimite în teren doi jucători negri. Ups, am spus negri! Cred că trebuia să spun altceva. De culoare, poate, după regulile absurde ale globalismului impus de UEFA și nu numai ”, a spus pe post Emil Grădinescu,

Momentul în care Breeveld și Mensah intră pe teren // FOTO: Captură TV Telekom Sport

Csaba Asztalos: „Acum facem glume proaste”

Contactat de GSP.ro, Csaba Asztalos (46 de ani), președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a comentat declarația lui Grădinescu și a spus că CNCD s-ar putea sesiza în acest caz.

„Nu am primit încă nicio sesizare. Vom vedea săptămâna viitoare dacă ne vom sesiza. Fiind vorba de o televiziune, și CNA se poate sesiza. Nu pot să mă pronunț înainte. Vom vedea dacă se face o plângere sau dacă ne vom sesiza.

Nu cred că se poate glumi cu așa ceva! Vedem că lumea a început să glumească și se fac glume proaste! Comentatorii sunt auziți și sunt formatori de opinie. Trebuie să fie atenți.

Luați măsuri, nu justificați un incident cu alt incident. Trebuie să învățăm din astfel de cazuri, nu să le justificăm cu alte incidente în care nu s-au luat măsuri sau nu s-au făcut plângeri”, a declarat Csaba Asztalos pentru Gazeta Sporturilor.

VIDEO Mourinho reacționează după scandalul provocat de Colțescu: „Doar asta poate face acum” 

>

Citește mai multe știri despre scandalul rasist de la PSG - Bașakșehir: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.