Liga 1

VIDEO Nici Becali, nici Porumboiu, nici Borcea! Un fost mare talent din Liga 1 surprinde: „El a fost cel mai bun patron! A fost singurul club unde n-am avut întârzieri”

Iulian Tameș, în duel cu Nicolae Mitea. foto: Arhivă GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 12 decembrie 2020

Iulian Tameș (42 de ani), fotbalist inconfundabil al anilor 2000, spune că FC Argeș a fost singurul club unde n-a avut întârzieri salariale. 

Fostul mijlocaș cu 5 selecții la națională îl laudă pe Cornel Penescu, fostul patron al echipei, cel care a ajuns în spatele gratiilor pentru că a încercat să mituiască arbitri în sezonul 2008-2009, ediție la finalul căreia FC Argeș a fost retrogradată. 

Iulian Tameș, la GSP Live: „Financiar, FC Argeș a fost singurul club unde n-am avut întârzieri”


„La FC Argeș m-am simțit foarte bine, din toate punctele de vedere. Cred că, financiar, FC Argeș a fost singurul club unde n-am avut nicio întârziere cu banii. Din punctul meu de vedere, Cornel Penescu a fost cam cel mai bun patron pe care l-am avut. Mă refer la remunerații, nu la ceea ce s-a întâmplat rău cu FC Argeș. Am avut un salariu destul de bun acolo, iar domnul Penescu a fost foarte OK cu mine.

Penescu era un om foarte sufletist și foarte înțelegător. La televizor, a părut că îl copiază pe Gigi Becali, dar să știți că a fost un om foarte cuminte. Uneori, mai venea prin vestiar. El nu era mulțumit nici dacă băteai cu 3 sau 4 la 0. Ne spunea: „Ce e asta, mă? Așa se joacă?”. Dar când îi plăcea cum a jucat echipa, venea și ne dădea bani în plus”, a spus Iulian Tameș, la GSP Live.

11 goluriîn 52 de meciuri a reușit Iulian Tameș la FC Argeș, pentru care a evoluat între 2007 și 2010

Cornel Penescu


  • a fost condamnat în mai multe dosare, unul dintre ele fiind și pentru dare de mită arbitrilor din Liga 1
  • a stat în spatele gratiilor mai mulți ani
  • a fost patron al echipei FC Argeș, în prezent nu mai are conexiuni cu fotbalul

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.