Pentru cei care deja au făcut ochi mari, crezând că nu văd bine, sau pentru cei cărora deja le circulă indignarea prin cerebel, fac precizarea că expresia din titlu i-a aparținut lui Zinedine Zidane. Care așa a găsit de cuviință să caracterizeze prestația jucătorilor săi în derbyul cu Atlético.
Limba spaniolă nu are bogăția celei române atunci când vine vorba de noțiuni suburbane, iar această aparent înjurătură merge la ei și-n context pozitiv. Un fel de "uau", spus în cuvinte inferioare.
Inițial am vrut să dau alt titlu, "Albul mută și câștigă", dar m-am gândit că se vor găsi unii care să se întrebe cine e negrul și de ce am făcut acest joc de cuvinte cu iz de mesaj subliminal. Așa că m-am întors către declarația lui Zizou, dată în direct, la cald și cu zâmbet pe buze. Căci, da, Zizou avea motive să zâmbească. Acum 11 zile, în frigul de la Kiev, era întrebat dacă nu cumva se gândește să demisioneze. El a zis atunci că nu, dar toți cei de față pesemne că au gândit cam așa: "mă rog, de parcă ar fi după tine. Stai să te bată Sevilla. Sau Borussia. Sau Atlético. Și mai vorbim".
Treaba e că nu l-au bătut. Și treaba e că Zidane știa pe ce se bazează. Pe ceea ce reprezintă el, dar și pe garda lui pretoriană, care nu l-a trădat niciodată și care n-are niciun gând să se predea sau să moară. Ramos-Modrici-Casemiro-Kroos-Benzema sunt muschetarii pe umerii cărora și-a construit Zizou succesele și care l-au ajutat și de data asta. Iar acum, cei ce-l chestionau pe Zidane la Kiev se întreabă dacă nu cumva Real are mai multe șanse la Champions League decât la campionat, căci în Ligă vor urma adversari de anvergură (poate mai puțin în "optimi", dar vom vedea la tragere), mai pe placul acestor băieți care se mobilizează greu cu Alavés, Cadiz, Levante sau Osasuna.
SIMEONE SURCLASAT
N-o să intru în analize tactice. Zidane l-a surclasat pe Simeone, iar Cholo a recunoscut asta. Se putea agăța de faptul că a luat un gol din fază fixă, cu unul de-al lui alunecând, și un al doilea cu o doză substanțială de ghinion. N-a făcut-o, căci știa și el că nu i-a ieșit nici formula de start, nici strategia, nici schimbările. Se mai întâmplă, i s-a întâmplat și lui Zidane. Și se mai întâmplă ca Atletico să piardă un meci primind goluri pe care Atlético le-a dat de zeci de ori.
O să mă refer, pe scurt, la Luka Modrici. Da, la el, nu la Kroos. Pe neamț îl știm, e ca o poezie de dragoste inserată într-o proză birocratică. Și abia are 30 de ani. Modrici, în schimb, e "de puta madre". Joacă la 35 de ani mai bine ca la 25, de parcă a realizat brusc ce aproape e retragerea și caută să se bucure de fiecare moment petrecut pe gazon. I se termină contractul în vară, ca și lui Ramos de altfel, ca și lui Lucas Vázquez. Dacă nu le prelungește înțelegerile, Florentino Pérez chiar va fi "de puta madre". În sensul românesc de data asta.
BORING DERBY
Tot sâmbătă s-a jucat și derby-ul din Manchester. Și punct. Căci mai mult nu se poate spune. A fost o plictiseală dramatică, un joc la alibi al lui Solskjær și un pedalat în gol la Guardiola. Dacă era de așteptat ca United să nu riște după eliminarea din Ligă, City și-a pierdut aproape toată strălucirea. Nu mai intimidează, nu mai creează, parcă nici nu mai pasează ca altădată. Amuzantă a fost "indignarea" lui Roy Keane după meci: "Doar două cartonașe galbene?! Unbelievable". Bun și Keane, pe vremuri cele două "galbene" le lua doar el.
P.S. Borussia Dortmund a încasat 5 goluri acasă de la Stuttgart și mă întreb dacă nu cumva această echipă a devenit din ce în ce mai mult o pepinieră, nu un club în căutare de performanțe. Cumpără vlăstare tinere, le plantează într-un sol roditor, le stropește și îngrijește meticulos și le vinde pe bani buni. Doar că roadele le culeg alții.
{{text}}