Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - FCSB 2-0

FCSB. Gigi Becali, lăudat pentru decizia luată: „Ce, Florentino Perez face asta?” » Două transferuri cerute de urgență: „Așa nu poți face diferența”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 14 decembrie 2020

După ce FCSB a pierdut derby-ul finalului de ani, 0-2 cu CFR Cluj, Ilie Dumitrescu a spus că echipa roș-albastră are nevoie de urgentă de doi jucători și a vorbit și despre patronul echipei, Gigi Becali.

Fostul internațional l-a felicitat pe Gigi Becali pentru faptul că nu mai apare la televizor pentru a vorbi despre fotbaliști și despre jocul echipei, dar îi cere acestuia să aducă un atacant central și un fundaș central.

„Din punctul meu de vedere, Gigi Becali este implicat 100% la echipă! Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, doar că el nu mai apare public. Cred că intervine în viața echipei, dar important este că nu mai apare. Acum MM Stoica și-a intrat în rol.

Lucrurile stau foarte bine acum la FCSB. E foarte bine că Gigi Becali nu mai apare. Ce, Florentino Perez apare? Dar cel mai important lucru este că echipa nu are probleme financiare”, a spus Ilie Dumitrescu în emisiunea „Digi Sport Special”.


Ilie Dumitrescu: „FCSB are nevoie de un atacant și un fundaș central”

Fost antrenor la FCSB, Dumitrescu le-a transmis roș-albaștrilor ce transferuri trebuie să facă urgent.

„Sunt meciuri în care ai nevoie de un număr 9. Când echipa e în avantaj, ai nevoie ca pe jocul pozițional să ai un număr 9 cu personalitate. Așa cum era Koljic la Craiova. Nu poți să faci diferența cu Man sau Coman ca număr 9. Gândiți-vă cum ar fi să fie un număr 9 lângă ei.

Și trebuie umblat și în zona fundașilor centrali. Miron mi s-a părut nesigur în evoluție. Lucrurile astea se văd mai ales la un joc în care e presiune”, a mai adăugat Dumitrescu.


FCSB l-a luat pe Radunovic, urmează Chindriș

Oficialii de la FCSB sunt pregătiți să întărească defensiva în această vară. FCSB a realizat prima achiziție pentru 2021, l-a luat pe Risto Radunovici de la Astra, un internațional muntenegrean care evoluează pe postul de fundaș stânga. Risto Radunovici (28 de ani) a semnat contractul cu FCSB și va primi 11.000 de euro lunar.

Becali mai negociază o achiziție: Andrei Chindriș, fundașul central de la FC Botoșani, în vârstă de 21 de ani. Există șanse mari ca și el să ajungă printre roș-albaștri la începutul anului viitor.

VIDEO Narcis Răducan: „FCSB va zburda până în play-off”

Citește mai multe știri despre CFR Cluj - FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.