Sporturi   •   Handbal   •   România - Ungaria, azi, 21:30

ROMÂNIA - UNGARIA. Totul despre adversarele „tricolorelor”: jucătoare care au câștigat titlul mondial de tineret și Europeanul U19!

FOTO Stanko Gruden / kolektiffimages

Articol de Marian Ursescu   —  luni, 14 decembrie 2020

ROMÂNIA - UNGARIA. Maghiarii au făcut schimbul de generații, dar rezultatele se lasă așteptate. Ungaria are însă câteva jucătoare în jurul cărora se poate construi o echipă

  • Partida dintre România și Ungaria poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport+, azi, de la 21:30.

Ungaria a avut rezultate extrem de bune la nivel de junioare și tineret în ultimii ani. În 2018, la Mondialul de tineret pe care l-a găzduit, Ungaria a trecut în finală de Norvegia cu 28-22 și a câștigat primul titlu al lumii, din istorie. Din echipa de atunci, 7 jucătoare sunt acum la Euro 2020: Greta Marton, Petra Tovizi, Rita Lakatos, Katrin Klujber, Dorotthya Faluvegi, Noemi Hafra, Greta Kacsor. Anul trecut, la Europeanul pentru jucătoare sub 19 ani, Ungaria a câștigat aurul, după 27-20 în finală, cu Olanda. 

ROMÂNIA - UNGARIA. Totul despre adversarele „tricolorelor”


De altfel, cu o medie de vârstă de 25,4 ani, Ungaria este a cincea cea mai tânără națională de la Euro 2020, după Cehia (24,6 ani), Slovenia (24,6), Muntenegru (24,8 ani) și Croația (25,0 ani). România are o medie de vârstă de 26,4 ani la acest European. Norvegia are cea mai ridicată medie de vârstă, la 29,8 ani!

Și România și Ungaria s-au prezentat cu conduceri tehnice noi la acest European. Ungaria are doi „principali", antrenorii de la Gyor și Ferencvaros, Danyi Gabor, respectiv Gabor Elek. România a mizat pe antrenorul de la SCM Craiova, Bogdan Burcea. Presa maghiară a criticat evoluția naționalei lor. 

După prima înfrângere în grupă, cu Croația, s-a scris că „doi antrenori de Liga Campionilor nu au făcut cât unul al Croației!". Ungaria nu mai reușește de 8 ani, Euro 2012, să mai câștige o medalie la o competiție majoră.

România a câștigat bronzul la Mondialul din 2015, dar la Europene are o singură medalie, bronzul din 2010!


Citește mai multe știri despre Campionatul European de handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.