Dacă pentru rasismul real din lumea de azi este responsabil Colțescu, asta cu adevărat este operă bufă, vodevil. Ar fi timpul să vorbim și despre exploatarea reală pe care o comit mogulii sportului. Șeicul de la PSG face miliarde de euro cu munca unor exploatați în mod real, mai real decât cuvântul aruncat aiuristic de Colțescu. în speciali africani, dar nu numai.
Aurelian Giugăl este asistent universitar doctor în cadrul Departamentului de Antropologie culturală şi comunicare la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București. Are doctorat în Științe Politice, Master în Politică Europeană și Românească și licență în Geografie
Întreaga viață a societăților în care domnesc condițiile moderne de producție se anunță ca o enormă acumulare de spectacole. Tot ce era trăit nemijlocit s-a exilat într-o reprezentare... Spectacolul nu este un ansamblu de imagini, ci un raport social între persoane, mediatizat prin imagini. / Guy Debord, Societatea spectacolului.
S-au consumat multă cerneală pe subiectul Colțescu – Webo, arbitrul român fiind realmente demonizat, dat ca un contraexemplu în ceea ce înseamnă azi lupta împotriva rasismului.
Doar toleranța și respectul pentru alteritate, pentru celălalt trebuie să fie norma în lumea de azi, așa suntem învățați zilnic, iar acum Colțescu a scurtcircuitat mecanismele indulgenței ce caracterizează societatea de azi. Ca mai mereu, există și cealaltă față a monedei.
Patronul de la PSG este, la propriu, stăpân de sclavi pe șantierele din Qatar
Să luăm tabloul general; patronul de la PSG, Nasser Al-Khelaifi, numit în 2016 de L'Équipe „cel mai puternic om din fotbalul francez”, este membru în comitetului de organizare pentru Cupa Mondială din 2022 din Qatar. Adică în propria-i patrie.
Este bine cunoscut faptul că pe șantierele ce pregătesc infrastructura pentru campinatul mondial se practică „sclavia”, se folosesc muncitori sclavi („Abuse and exploitation of migrant workers preparing emirate for 2022”; „Last week, the charity Human Rights Watch issued its latest report into the conditions of migrant workers in Qatar”). Muncitorilor li se confiscă pașapoartele, nu pot pleca nicăieri și trudesc pe mărunțiș, în regim de maximă exploatare, pe șantierele Cupei Mondiale din Qatar, o întreprindere marca FIFA, FIFA dovedită coruptă până-n măduva oaselor. Sunt lucruri banale, demult știute. Ce să vezi?
Adevăratul rasism
Acest patron cinic-brutal are în subordine, sunt angajații lui, și niște jucători de fotbal. Acești jucători sunt plătiți cu sute de milioane de euro pe an, într-un sport ce nu mai are nicio legătură cu ideea de sport.
Ce face acest patron? Îi pune pe acești fotbaliști, tratați ca niște clovni, dar plătiți ca prinții de pe vremuri, să stea în genunchi, chipurile pentru condamnarea rasismului, rasism și exploatare din care ei înșiși sunt plătiți, iar patronul lor este multi-miliardar.
Ca să condamne rasismul cui? Rasismul lui Colțescu, un oarecare arbitru din Craiova, Dolj, unul care poate că a spus un cuvânt anapoda – oricum și-a cerut scuze, scuze pe care nimeni sau prea puțini i le acceptă, exceptând anumiți jucători de culoare, Barnes ca exemplu ce-l apără.
Prin urmare, societatea este pornită împotriva unui om de la bază, un arbitru, pentru că s-a exprimat cum s-a exprimat, dar să exonerăm, să ne prefacem că nu vedem adevăratul rasism?
Despre cealaltă echipă, turcii de la Basaksehir? E echipa favorită a președintelui Turciei, țară în care numai de respectul pentru drepturile omului nu se poate vorbi. Presa de casă a președintelui folosește jignitor-trivial cuvinte precum armean, ateu sau necredincios.
E grotesc și trist deopotrivă. E ca in Parazit (filmul de Cannes și Oscar al lui Bong Joon Ho) și Platforma (regizor Galder Gaztelu-Urrutia), la bază, pentru că oamenii nu au acces la lumea de sus, oamenii se bat, se luptă să supraviețuiască și să prindă o coajă de pâine mai bună.
De acolo de sus, din înaltul tribunei, șeicul de la PSG dă ordine, realizează un fel de orchestrație-mascaradă, jucătorii fiind puși să îngenuncheze împotriva rasismului. În Platforma, minunatul și extrem de actualul film al regizorului basc Gaztelu-Urrutia, la etajele superioare se consumă vinuri fine, splendide, gastronomie țais, Panna cotta fiind inclusă în meniu, iar cei de la bază, etajele de mai jos, ordinary people, se bat pe firimituri. Sau, cum magnific se întâmplă acum, se bat cu pumnul în piept să condamne rasismul lui Colțescu pentru că ei nu pot ținti mai sus, la exploatarea și rasismul miliardarilor șeici de la PSG sau de aiurea.
Rasism și sclavie sunt peste tot în lumea, munca sclavilor, azi a muncitorilor derizoriu plătiți (câțiva dolari pe zi, exemplele sunt numeroase în lumea largă), istoric exploatați în zone cu legislație fragilă, adunând miliarde în conturile plutocrației financiare. Dar, totuși, lumea-i mulțumită că s-a găsit acarul păun-Colțescu al adevăratului rasism!
Nevoia de toleranță și empatie
Am văzut cum cineva a scris „că avem de făcut educație și de schimbat reflexe verbale care țin de o epocă trecuta”, iar „dacă nu adresăm lipsa de educație și rasismul mascat la firul ierbii, ies ai noștri în arena internațională și ne fac de toată minunea cand ți-e lumea mai dragă!” (Brindusa-Katalin Poenaru într-un comentariu pe Facebook).
Da, așa este. Am predat în învățământ la toate nivelurile, gimnaziu, liceu, facultate. Există o tendință a copiilor/elevilor, mai puțin la studenți – se vede efectul educației, aceștia imitându-i pe oamenii mari, de a ironiza sau insulta pe cel diferit. Pe cel etnic diferit de tine, pe cel precar din punct de vedere material (sărac), pe cel cu o inteligență mai slabă, pe cel cu diferite handicapuri fizice etc.
S-au creat chiar superiorități regionale, miticii din sud nefiind de rangul civilizaților din centru și vest
Țăranii ce merg la oraș pentru studii sau pentru muncă sunt adeseori peiorativ apelați sau jignitor tratați. Toate (ne) sunt binecunoscute. Oamenii tind să-și creeze autorități imaginare, caută pe undeva să-și etaleze forma lor de supeioritate. Da, este adevărat. Dar asta se rezolvă prin educație.
Spiritul de toleranță se învață în școală, trebuie doar să avem cât mai multe școli publice, cât mai multe programe educaționale, educație civică, care să promoveze ideea de incluzivitate. Aici lucrurile sunt clare. Dar ce ne facem cu intoleranța de la vârf, din eșaloanele superioare ale societății? Acolo totul se schimbă prin legislație, nu? Și cum poate fi aceasta reală atâta vreme cât deținătorii puterii financiare sunt intim conectați cu cei care dețin puterea politică?
De aceea cazul lui Colțescu este trist și ne arată, a câta oară, fața neoliberalismului contemporan.
{{text}}