Stiri extrasport

Cristi Borcea, infectat cu COVID-19. Cum se simte fostul acţionar de la Dinamo. Şi fiul său Patrick a contractat virusul

Patrick și Cristi Borcea

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 15 decembrie 2020

Omul de afaceri Cristi Borcea (50 de ani) și fiul său, Patrick (23), au contractat COVID-19.

Cei doi sunt asimptomatici și se află la domiciliu, în izolare. Fostul finanțator al lui Dinamo a confirmat pentru GSP.ro faptul că starea sa este una bună în aceste momente.

6.171 persoaneau fost depistate pozitiv cu COVID-19 între 14 și 15 decembrie

Cristi Borcea, despre deschiderea școlilor în plină pandemie

În luna septembrie, la scurt timp după deschiderea școlilor, Cristi Borcea mărturisea că posibilitatea răspândirii virusului SARS-CoV-2 îl sperie. Acesta și-a trimis fiul de 4 ani, Milan, la grădiniță, însă a făcut acest lucru cu teamă.

„El se pregătește de vreo săptămână, îi place și vrea să se joace. Logic, eu și mama lui avem o oarecare teamă, eu mai mare, fiindcă știu cum este să ai probleme medicale și nu aș vrea să se întâmple nimănui ceva rău. Vrem ca Milan să se dezvolte în comunitate, să învețe, să fie alături de copii, să crească frumos, nu într-un bol de sticlă. Trebuie să vadă cum este viața.

Am încredere că, în ciuda a ceea ce se vorbește în media, reprezentanții școlilor și grădinițelor au luat toate măsurile pentru a preveni răspândirea virusului. Repet, am o strângere de inimă, dar încerc să pun binele înainte și să pornesc de la ideea că va fi bine, altfel o luăm razna cu toții”, declara Cristi Borcea pentru Libertatea. 

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.