E decembrie, luna cadourilor și luna când apar specialiștii în handbal. Toată lumea se pricepe la datul cu părerea, avem selecționeri peste selecționeri. Selecționerul Burcea e privit drept groparul handbalului românesc, deși a luat naționala pe locul 12 în lume și a dus-o pe locul 12 în Europa!
Naționala feminină a României a avut o evoluție dezamăgitoare la Europeanul din Danemarca. Locul 12 din 16 echipe, o singură victorie și 5 înfrângeri, e bilanțul unui turneu final total ratat. De ce am ajuns atât de jos? Ce s-a întâmplat cu singurul sport de echipă care a ținut, cât de cât, steagul sus după 1989?
De la locul 12 mondial la locul 12 european
Principala țintă după acest European este antrenorul Bogdan Burcea. Nu vreau să fiu avocatul tehnicianului craiovean, dar ce putea să facă acest om? A fost pus la echipa națională în luna ianuarie 2020. A făcut un prim stagiu de pregătire de o săptămână cu fetele, iar în martie, a apărut pandemia de COVID-19.
Totul a fost dat peste cap. S-au anulat turnee, competiții. Echipa națională nu a făcut niciun meci amical! S-a plecat direct la Europene.
Bogdan Burcea a preluat naționala României de pe locul 12 la Campionatul Mondial. Cu fostul selecționer, Tomas Ryde, „tricolorele” au pierdut cu Japonia la 17 goluri!, cu Spania la 15, cu Suedia la 12 și cu Rusia la 9. Am bătut Ungaria, cu un gol, Kazahstan cu două și Senegal cu 5.
Și Ryde a avut neșansa ca înainte de Mondiale să apară „cazul Corona” și le-a pierdut din echipă pe Buceschi și Laslo. Dar să nu uităm că Ryde avusese meciuri de pregătire, avusese meciuri oficiale, plus că era la al doilea mandat.
Rezultatele lui Burcea le știți. Suntem pe locul 12 în Europa. Tot pe acolo aș spune. Rezultate mai strânse, dar nu asta contează, jocul a fost dezamăgitor. Și e clar că româncele au fost slabe pregătite fizic, au clacat pe finalurile de meci. Dar pregătirea fizică se face la echipele de club, nu la prima reprezentativă.
Să găsim cauzele adevărate care ne-au adus aici. Că nu Burcea sau secundul său Licu au dus România într-o lună în subsolul Campionatului European.
Strategia FRH - falimentul echipei naționale
Nicio altă națională din lume nu schimbă selecționerii precum România. Suedezul Tomas Ryde a câștigat cu România medalia de bronz la Mondialul din 2015. Echipa s-a calificat apoi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. România era cotată între primele trei naționale cu șanse la medalii.
Dar Ryde a uitat, probabil, pentru ce era plătit de statul român, prin COSR, și de federație. Și-a luat nevasta în Brazilia și a făcut turism. Ne-a bătut între timp Angola, iar România a încheiat pe locul 9 turneul olimpic. Federația l-a dat afară.
A fost adus cu surle și trâmbițe Ambros Martin. Spaniolul antrena la Gyor, era o lovitură de imagine. Și după un încurajator loc 5 la Euro 2016, a venit un dezamăgitor loc 10 la Mondiale. Echipa însă juca frumos, desena pe teren și erau premise de progres. La Euro 2018, România s-a calificat în semifinale, a pierdut-o însă pe Neagu accidentată și a terminat pe 4.
După turneu însă, Ambros Martin a plecat. Deși mai avea contract și obiectiv să califice echipa la Tokyo, a ales banii rușilor. Federația l-a lăsat să plece. Președintele Alexandru Dedu, cel care a numit antrenorii după bunul său plac, l-a adus înapoi pe Ryde. Suedezul a venit la pachet: echipa națională-CSM București. După doar două luni, a fost demis de la CSM și a rămas la națională!
Federația nu s-a trezit nici când a văzut că, pe bancă cu „Somnorilă”, cum a fost poreclit suedezul în handbalul românesc, România a reușit contraperformanță de a fi condusă de Insulele Feroe, la pauză, în preliminariile Euro 2020! Despre rezultatele la Mondialul japonez am amintit. Numai că, după Mondiale, Ryde a fost iar dat afară. A amenințat că dă federația în judecată, dar a plecat. Și a fost numit Burcea.
Fiecare antrenor cu alte jucătoare
La echipa națională, în tot acest timp, nu a existat niciun fel de continuitate. Fiecare antrenor și-a adus stafful său, au fost convocate alte și alte jucătoare. Așa se face că în ultimul ciclu olimpic s-au perindat pe la echipa națională 40 de jucătoare. An de an, România a debutat la turneele finale alte jucătoare, dar apoi au fost uitate.
La Euro 2020, România a avut în lot 7 debutante la Campionatul European și 5 la un turneu final! Cele mai multe dintre toate echipele. Lipsa de experiență s-a văzut. Într-un top al mediei numărului de selecții la echipa națională, România este pe ultimul loc cu 23,9 partide per jucătoare. Conduce Norvegia cu 122,2 selecții per jucătoare. Apoi Franța 96,6 sau Olanda cu 93,8!
Antrenorii care s-au perindat la echipa națională în ultimul timp (2015-2019 antrenori străini), s-au uitat mai întâi în buletin la vârsta jucătoarelor, și nu la modul cum evoluează pe teren. Așa s-a renunțat la Iulia Curea, la Oana Manea, la Paula Ungureanu!
Pe ultimul ciclu olimpic, doar cinci jucătoare ar fi prins toate turneele finale: Neagu, Dedu, Dumanska, Buceschi, Pintea. La Buceschi am luat la socoteală că era convocată anul trecut la Mondiale, iar Pintea, la fel, anul acesta. În aceste condiții, de unde relații de joc, de unde omogenitate? Din cele 40 de jucătoare, 23 au avut unul sau maximum două turnee finale dintr-un total de 5.
De la Nașu pentru Finu!
Federația a făcut gafe imense și cu Centrele de Excelență. Președintele Dedu se bate cu pumnul în piept că a creat mai multe Centre de pregătire în țară. Sunt, la număr, pe banii statului, dar acestea nu au produs nimic în ultimul timp. Și asta pentru că, în mare măsură, federația numește antrenorii după interese. E de notorietate numirea la lotul național de tineret al lui Dragoș Dobrescu, nimeni altul decât finul președintelui FRH.
Ungaria, care ne-a învins acum la Europene, are o strategie sănătoasă. 7 jucătoare care au câștigat titlul mondial de tineret în 2018, au făcut pasul la echipa de senioare. Se pregătește astfel următorul ciclu olimpic. Danemarca, Norvegia, au rezultate an de an în handbalul juvenil și fac apoi trecerea vârfurilor generațiilor la prima reprezentativă.
România a avut și ea rezultate mai bune la junioare și tineret decât la senioare, dar jucătoarele au fost lăsate de izbeliște și multe dintre ele au abandonat handbalul!
Româncele nu au unde să joace din cauza „străinelor”
A fost adusă în discuție și această problemă, că româncele nu au loc să joace în țara lor din cauza numărului prea mare de handbaliste străine. Să zicem că e așa! Dar de ce nu pleacă româncele noastre să joace în alte campionate din Europa?
Anii trecuți, nu cu mult timp în urmă, au fost multe care jucau pe afară. Dar s-au întors acasă pentru că marea majoritate erau rezerve la echipe de rang doi în Europa (Laslo, Dedu, Perianu, Zamfirescu, Țăcălie, Savu).
Conducătorii cluburilor din România spun că jucătoarele din echipa națională a României cer salarii de la 4.000 de euro în sus. Iar străinele joacă pe sume mult mai mici și dau un randament mult mai bun. Cine îi mai oferă Cristinei Neagu salariul de la CSM? Când vreodată extreme precum Iuganu și Seraficeanu ar câștiga 4.000 de euro/lună într-un campionat din străinătate?
Sunt jucătoare care se complac cu statutul de rezervă la cluburi mari, tocmai pentru că sunt plătite foarte bine. Bianca Bazaliu, considerată cea mai valoroasă țănără jucătoare din România, la un moment-dat, a stat în umbra vedetelor de la CSM (Torstensson, Brădeanu, Niombla, Lekici, Neagu) și nu a mai progresat aproape deloc.
Iulia Dumanska era rezervă la Vâlcea și a ales să plece să joace. Se spune că pe un salariu mai mic la Podravka. Asta pentru că vrea să progreseze, nu o interesează neapărat banii!
25 de jucătoaredin alte naționale prezente la Euro 2020 joacă în Liga Florilor. Plus un antrenor, Carlos Viver (Spania)
Când România a câștigat argintul mondial la Sankt Petersburg, în 2005, 10 din cele 16 jucătoare evoluau în străinătate. Și la cluburi de prim rand ale Europei.
Selecția la Euro 2020
Lui Burcea i s-a imputat și faptul că nu a făcut selecția pentru Euro 2020 așa cum trebuie. În cercurile de handbal s-au vehiculat și numele de jucătoare care trebuiau să nu lipsească din lot. S-a vorbit de Bianca Tiron, de Ana Maria Tănasie sau Bianca Bazaliu. Întotdeauna echipa de acasă e mai bună decât cea de la turneul final.
Lipsa jocurilor de pregătire la echipa națională i-a făcut pe antrenori să facă selecția exclusiv pe evoluția de la formațiile de club. Iar lucrurile la turneul final au stat altfel. Modificarea listei cu una-două jucătoare nu ar fi adus mari schimbări în jocul României. E clar că aria de selecție este extrem de redusă. S-au dus vremurile când aveam cinci extreme stânga de aceeași valoare sau cinci inter stânga!
Cifrele Cristinei Neagu și dependența
Cristina Neagu a făcut cel mai slab turneu final din cariera sa. Niciodată vedeta de la CSM București nu a avut cifre mai proaste. Neagu a avut 3 goluri medie pe meci, din acțiune, și un procentaj de doar 34 la sută! A înscris 27 de goluri în cele 6 partide. A oferit 29 de pase de gol, dar a făcut și foarte multe greșeli tehnice, 14.
Ca o comparație, la turneul final din 2019, deși venea după un an de pauză, după operația de ligamente, Neagu a marcat 49 de goluri, aproape dublu, dintre care 24 din acțiune, în 8 meciuri, cu două mai mult ca acum. A făcut însă doar 9 greșeli tehnice și a oferit 13 „asisturi”.
Ca timp de joc însă, Neagu a jucat mai mult în Danemarca (3 ore 42 de minute) față de Japonia (3 ore 20 de minute)! Jocul Cristinei a tras mult în jos și evoluția României, cunoscându-se dependența de prestația ei.
Așa că nu Burcea e groparul handbalului românesc! Poate fi arătat cu degetul președintele Alexandru Dedu, omul care nu și-a găsit timp să meargă în Danemarca, să fie alături de echipa națională.
{{text}}