Ștefan Birtalan, unul dintre cei mai mari jucători de handbal din România, a acceptat invitația de participa la emisiunea "Prietenii lui Ovidiu". Acesta a dezvăluit un episod incredibil din copilăria sa.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de Youtube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Ștefan, am citit că erai unul dintre cei mai înalți elevi de la școală.
- Da. Aveam 1,95 m, acum am mai puțin, că am îmbătrânit. Pe mine mă luau peste tot, chiar și la dansuri populare. La orice mergeam și jucam volei, baschet. Aveam activitate sportivă intensă, chiar într-o localitate ca Jibou. Am rămas la handbal pentru că trebuia să facem ceva să-i batem pe cei de la Zalău. Tata nu era înalt, avea doar 1,75 m, mama avea 1,70 m și era considerată înaltă.
- Că ai dus discuția la părinți. Mama era unguroaică?
- Da. Tata la fel, doar că era născut la Zalău. Mama și tata s-au cunoscut în timpul războiului. Au divorțat când eu aveam doi ani. Mama avea 20 de ani și a plecat înapoi în Ungaria. A stat acolo.
- De obicei, copiii rămân la mamă. Voi ați rămas cu tatăl vostru.
- Am rămas cu tata pentru că ea voia să rămână în Budapesta. Valeria o chema pe mama. Din doi unguri a ieșit un român, iar nepotul meu îmi cântă acum "Noi suntem români!". Eu am fost un jucător de naționalitate maghiară, dar am jucat cu onoare pentru România! Este o mândrie că am făcut parte dintr-o echipă excepțională și nu știu dacă se va mai naște o astfel de echipă.
- Am rămas surprins să aflu că ți-ai cunoscut mama...
- După 24 de ani, Ovidiu! În momentul în care am ajuns campion mondial, echipa României s-a dus la un turneu la Budapesta. Și în cadrul unui interviu la televiziunea ungară ziaristul știa că mama e în Ungaria. Și le-am spus că nu o văzusem de 24 de ani! Eu am rămas cu tata, crescând cu mama vitregă, o femeie excepțională, care a avut grijă de mine.
- Și atunci v-ați revăzut?
- Aveam 26 de ani. Au găsit-o pe mama, au adus-o la hotel și a fost martoră la revedere toată echipa noastră. A fost un moment emoționant și pentru mine, și pentru ea. Era tânără, erau alte vremuri, alte conjuncturi. Am rămas foarte buni prieteni. După a venit în fiecare an în România, mergeam și eu la ea. A decedat între timp. Așa a fost viața.
{{text}}