Handbal

Alexandru Dedu, primele declarații după Europeanul de Handbal! Cine decide soarta antrenorului + îi atacă pe critici: „Sunt sătul! Să pună mâna să construiască ceva”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 16 decembrie 2020

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a oferit primele declarații după prestația României la Campionatul European de Handbal Feminin.

Șeful handbalului românesc a spus că viitorul selecționerului Bogdan Burcea va fi decis de Comisia Tehnică și a avut un mesaj dur pentru cei care-l critică.

„Nu sunt foarte mulţumit, foarte satisfăcut. Mă așteptam la orice, de la primul loc până la ultimul loc, fiindcă nu poţi avea multe repere în situaţia dată. A fost un Campionat European totalmente atipic. Mi-ar fi plăcut să fie mai bine. Eu speram să ne fim între locurile 1-6 sau 1-8.

Nu pot să mă pronunţ în momentul ăsta. La cald nu e OK să iei hotărâri. Așa cum Burcea şi Licu au fost propuşi de Comisia Tehnică, tot Comisia Tehnică este în măsură să ia nişte decizii legate de viitorul apropiat al echipei naţionale. Comisia Tehnică se va întruni și vom vedea cum putem să facem ca lucrurile să fie mai bune într-un viitor apropiat.

Pe mine să mă întrebe vocile alea (n.r- cei care îl critică) dacă fetele s-au pregătit bine, dacă fetele au stat într-un hotel decent, dacă au mâncat bine sau dacă au avut tot ceea ce le trebuie. Aici mă pot întreba şi voi răspunde fără nici cea mai mică problemă, Este un laitmotiv! Sunt exact aceleași acuze, cu alte cuvinte. Sunt sătul! Să pună mâna să construiască, să pună mâna să vină cu plus valoare, să facă ceva, pentru că de comentat e uşor”, a spus Dedu, într-un interviu pentru Agerpres.

VIDEO Costică Buceschi avertizează: „Bazându-ne atât de mulți ani pe Cristina Neagu, poate nu ne-am uitat ce creștem în spatele ei”

>

Citește mai multe știri despre naționala României de handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.