Fotbaliștii de la FCSB sunt grozavi datorită calităților ofensive, dar acesta e și singurul capitol la care excelează. O analiză amplă arată că altele sunt echipele specializate pentru apărare, mai concentrate și mai inteligente.
Man și Moruțan sunt fotbaliști excelenți pentru atac, dar la FCSB nu există jucători la fel de buni și pentru alte momente ale jocului. Aceasta este concluzia unei analize pe care a realizat-o footballobservatory.com, folosind date din monitorizarea InStat.
Site-ul a împărțit analiza pe capitole, în funcție de calitățile care le sunt pretinse jucătorilor. Rezultatele sunt surprinzătoare. După calități importante pentru apărare, primii trei sunt Florin Ștefan, Ricardo Grigore și Ovidiu Popescu. FCSB are, așadar, un om printre primii trei. În funcție de criteriul acesta mai are numai un jucător în clasament, pe Iulian Cristea, al 10-lea.
După alte trei criterii, tehnică, viziune și calm, roș-albaștrii nu au pe nimeni care să exceleze. Purece, Rodriguez, Bic și Nistor sunt cei mai buni. Studiul îl indică pe Moruțan drept un fotbalist foarte periculos cu mingea la picior, greu de blocat. În funcție de instinct, de rapiditate în luarea deciziilor, de creativitate, mijlocașul ofensiv de la FCSB e cel mai bun din campionat.
Stăpân în careu, concentrat ca un vulpoi e Dennis Man, după monitorizarea InStat. Adversara din etapa aceasta, Craiova, nu are niciun jucător în Top 10, FCSB îl mai are și pe Florin Tănase pe locul al treilea.
Roș-albaștrii stau cel mai rău însă în clasamentele alcătuite în funcție de calitățile defensive ale jucătorilor. Iulian Cristea e al șaptelea la capitolele „poziționare, inteligență tactică, rezistență" și e singurul de la FCSB aflat printre primii zece!
Dinamo îi are pe: Ricardo Grigore, Gol, Isma Lopez. Ultimul e un fundaș stânga spaniol care a rupt contractul între timp. Randamentul mai bun în apărare al dinamoviștilor nu i-a ajutat foarte mult, ei încă se află pe un loc pe play-out, în vreme ce FCSB luptă pentru titlu, deși se sprijină numai pe atac.
3 goluria marcat Moruțan în 12 partide din acest sezon. E cea mai bună stagiune din cariera lui. El are 21 de ani și e prima oară când devine titular de bază la FCSB
Problema la FCSB o constituie fundașii centrali. Nu ai cum să duci lupta pentru titlu cu numai doi stoperi! Chiar nu se poate! Clubul va avea în iarna aceasta ocazia să completeze lotul și să mai aducă măcar un fundaș central. Nu mă refer la valoarea lui Miron și a lui Cristea, ca număr nu e în regulă să ai doar doi!
- Ilie Dumitrescu, la DigiSport
Clasamentele în funcție de calitățile monitorizate de InStat:
Forță, concentrare, sincronizare:
- B. Mitrea - Sepsi
- Șeroni - FC Botoșani
- Armaș - FC Voluntari
- I. Cristea - FCSB
- Larie - Gaz Metan
- Viera - Hermannstadt
- A. Burcă - CFR Cluj
- R. Grigore - Dinamo
- Ciobotariu - CFR Cluj
- Bălașa - U Craiova
Poziționare, inteligență tactică, rezistență:
- Fl. Ştefan - Sepsi
- R. Grigore - Dinamo
- Ov. Popescu - FCSB
- Vaşvari - Sepsi
- Bic - U Craiova
- Gol - Dinamo
- I. Cristea - FCSB
- Isma Lopez - Dinamo
- De Iriondo - Poli Iaşi
- T. Căpuşă - Chindia
Tehnică, viziune, calm:
- Purece - Sepsi
- J. Rodriguez - FC Botoşani
- Bic - U Craiova
- Nistor - U Craiova
- Ov. Popescu - FCSB
- Vaşvari - Sepsi
- V. Creţu - FCSB
- Bancu - U Craiova
- C. Matei - Viitorul
- Cicâldău - U Craiova
Șiretenie, explozie, curaj
- Fabbrini - Dinamo
- Ad. Păun - CFR Cluj
- Moruţan - FCSB
- Al. Măţan - Viitorul
- Vanzo - Poli Iaşi
- V. Creţu - FCSB
- C. Deac - CFR Cluj
- Pereira - CFR Cluj
- Al. Vlad - FC Voluntari
- Man - FCSB
Instinct, rapiditate, creativitate:
- Moruţan - FCSB
- C. Deac - CFR Cluj
- Măţan - Viitorul
- Man - FCSB
- Camara - Dinamo
- Ad. Păun - CFR Cluj
- Cicâldău - U Craiova
- Budescu - Astra
- Fl. Purece - Sepsi
- Ofosu - U Craiova
Forță, stăpânire de sine, precizie:
- Man - FCSB
- G. Iancu - Viitorul
- Fl. Tănase - FCSB
- A. Cristea - Poli Iaşi
- Cardoso - Gaz Metan
- Keyta - FC Botoşani
- Valle - Dinamo
- Ad. Păun- CFR Cluj
- R. Deaconu - Gaz Metan
- Camara - Dinamo
{{text}}