Campionate

Scandal în Premier League! Jose Mourinho: „A pierdut echipa cea mai bună” » Atacuri dure la Klopp și Guardiola!

+10 Foto
Jose Mourinho, în Liverpool - Tottenham 2-1 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Theodor Jumătate  —  joi, 17 decembrie 2020

Jose Mourinho (57 de ani), antrenorul lui Tottenham, era foarte supărat că a pierdut primul meci în campionat după 94 de zile, 1-2 cu Liverpool, cedându-le „cormoranilor” locul de lider în Premier League.

După 11 etape și 94 de zile de invincibilitate în Premier League, Tottenham a pierdut în sfârșit. Și meciul de la Liverpool (Firmino marcând golul decisiv în minutul 90), și locul 1, campioana având acum un avans de trei puncte.

Jose Mourinho: „Și egal dacă s-ar fi terminat am fi fost supărați”

Deși „cormoranii” au dominat confruntarea de pe „Anfield”, José Mourinho a arătat încă o dată că nu știe să piardă. La interviurile de la finalul partidei, a afirmat că a fost o înfrângere nemeritată și i-a atacat pe Jürgen Klopp și Pep Guardiola.

„I-am spus lui Klopp că echipa cea mai bună a pierdut. Nu a fost de acord. Asta era opinia lui”, a declarat managerul lui Spurs pentru Amazon Prime. „Și egal dacă s-ar fi terminat am fi fost supărați. Puteam câștiga”.

Jose Mourinho: „Dacă m-aș comporta precum Klopp, aș fi eliminat într-o clipă”

I-a criticat dur pe Klopp și Guardiola, mai ales pe primul, pentru reacțiile de la marginea terenului. „Dacă eu m-aș comporta precum Klopp, aș fi eliminat într-o clipă. Dintr-un motiv care îmi scapă, eu sunt tratat altfel”. 

Și o înțepătură pentru Pep: „Vă imaginați ce s-ar fi întâmplat dacă aș pus mâinile pe ecranul celui de-al patrulea oficial?”. Aluzie la gestul lui Guardiola, la 1-1 cu West Bromwich, când s-a înfuriat că arbitrii nu prelungesc mai mult partida.

Ulterior, la interviul pentru BBC, Mou s-a întors la Klopp: „Arbitrii îl lasă să facă ce vrea. Sunt trist, pentru că eu nu am voie să mă manifest ca el”.

VIDEO. Jose Mourinho, de mai bine de un an la Tottenham

Citește mai multe știri din Premier League:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.