Datele de la sfârșitul anului 2020 arată că sectorul imobiliar din România a traversat pandemia de coronavirus fără a fi serios afectat. Conform statisticilor oficiale, numărul de tranzacții imobiliare este ușor în creștere, prețurile la fel, iar volumul lucrărilor de construcții a fost mai mare. Singurul capitol unde s-au înregistrat scăderi fiind cel al autorizațiilor noi de construcții clădiri rezidențiale.
Polii de dezvoltare imobiliară din România au rămas și în acest an capitala și Cluj-Napoca. Pe lângă acestea, Ilfov, Iași, Timișoara și Constanța au jucat un rol important în evoluția pieței imobiliare. De altfel, acestea sunt și zonele care conduc în topul clasamentului realizat pe baza tranzacțiilor imobiliare realizate în perioada ianuarie - noiembrie 2020.
De remarcat că în acest, chiar dacă piața imobiliară a avut de suferit din cauza pandemiei de coronavirus, numărul de tranzacții imobiliare este în creștere. Ascensiunea a fost mai mare în a doua parte a anului, când numărul de tranzacții a înregistrat cifre de record. „În luna noiembrie 2020 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 60.183 de imobile, cu 23.492 mai puține față de luna octombrie a anului 2020. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna noiembrie a acestui an este cu 11.823 mai mare față de perioada similară a anului trecut”, transmite Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Cu o lună înainte de încheierea anului, statisticile arată că în anul 2020 numărul de tranzacții a fost mai mare cu circa 5% față de cele înregistrate în anul precedent.
Apartamente noi în România
Pe site-ul de imobiliare Korter sunt listate ansamblurile rezidențiale noi din România. Aici vei regăsi și complexele care sunt încă în curs de construcție, dar au demarat procesul de vânzare locuințe. De asemenea, pe Korter poți analiza informațiile despre construcție, schițe ale locuințelor precum și prețul pentru acestea.
Potrivit datelor Korter, cele mai multe imobiliare noi sunt construite în București. În prezent, în capitală sunt disponibile apartamente de vânzare în peste 400 de ansambluri rezidențiale noi. Constanța se poziționează pe locul secund cu peste 110 complexe, majoritatea dintre acestea fiind construite pe litoralul Mării Negre. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Iași cu 83 de ansambluri rezidențiale, iar top 5 este completat de Timiș cu 44 și Cluj cu 40.
Topul imobiliarelor noi este total diferit din punct de vedere al prețurilor. Cea mai mare medie de prețuri din țară se regăsește în continuare la Cluj-Napoca. Astfel, pentru o locuință în orașul de pe Someș va trebui să plătiți un preț mediu de aproape 1.400 euro/mp. Următoarele localități în top sunt Snagov cu o medie de 1.390 euro/mp și Mangalia cu 1.305 euro/mp. În schimb, în Constanța media de prețuri la apartamentele noi este de 1.023 euro/mp, iar în Timișoara 1 242 euro/mp.
Piața imobiliară din România a înregistrat o mică scădere în ceea ce privește numărul de construcții rezidențiale. Astfel, în primele zece luni ale anului 2020 au fost eliberate 34.629 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 3,6% față de perioada similară din anul 2019.
{{text}}