Fundașul dreapta Alexander Gonzalez (28 de ani) a devenit jucător liber și a transmis un mesaj cu puternic impact emoțional, despre situația de la Dinamo.
Alexander Gonzalez își obținuse dreptul de a părăsi Dinamo încă de săptămâna trecută. Internaționalul din Venezuela și-a luat rămas bun abia astăzi, printr-un clip postat pe Instagram. Fundașul dreapta spune că problemele financiare au afectat în mod serios viețile angajaților.
Alexander Gonzalez, mesaj de adio pentru Dinamo
„Bună dimineața tuturor. Vreau să vă povestesc pe scurt situația mea actuală, de când am început să joc în prima divizie din România. Reprezentantul meu a primit un apel la sfârșitul lunii august. Unul dintre cele mai mai cluburi din România era interesat de mine. A durat doar 3 zile până am ajuns în România. Totul părea să meargă foarte bine. Ne-au propus un contract acceptabil, condițiile erau bune. Mi-au oferit un an de contract, dar eu am cerut doi. Am doi copii și aveam nevoie de stabilitate pentru ei.
Au început să îmi prezinte un proiect grandios, dar totul s-a dovedit a fi un fals. Erau numai minciuni. Ne-au dat niște mașini jenante. Promiteau în fiecare zi că le schimbă. Au trecut 3 luni, dar nimic. Ne-au promis că vom juca pe un stadion nou, că vom avea o bază de pregătire nouă. Până atunci, urma să jucăm pe Arena Națională. Nu s-a întâmplat, dar s-a dovedit a fi o onoare să jucăm pe vechea arenă. Mare problemă este că de 4 luni nu am primit niciun salariu. Nu sunt doar eu în situația asta, ci și colegii mei, jucătorii, antrenorii, personalul din club, medicii, bucătorii, toți angajații. Situația lor nu e una tocmai bună.
Încă din prima lună se anunțau probleme. Colegii care era de ceva vreme aici ne avertizaseră. A devenit un mediu ostil. Jucătorii au început să își depună memorii la FIFA, pentru a-și obține banii și a deveni liberi. Au urmat două săptămâni triste. Doi prieteni buni au plecat (n.r. Borja Valle și Isma Lopez). A doua zi nu mai era nici medicul. Într-o altă zi a plecat maseurul, apoi bucătarul și tot așa. Un club care a provocat atâtea bucurii, a ajuns scufundat în tristețe. Sunt și lucruri bune, am întâlnit oameni minunați aici, niște colegi extraordinari, care n-au renunțat la fotbal, în ciuda greutăților.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ai mei copii sunt mici și nu înțeleg mare lucru din această situație. Pentru că cel mai rău lucru pe care îl poți face unui om este să îl duci într-o altă țară și să nu îi dai niciun euro. Totul e inuman. Să nu le dai oamenilor niciun salariu timp de 5 luni de zile, într-o țară în care, dacă te uiți pe internet, salariul mediu e de 600 de euro. Să te joci joci cu viețile oamenilor e teribil. Au adus la disperare multe familii, au creat o polemică interminabilă. Nu are cum să iasă ceva bun din asta. Încercăm să mergem mai departe.
O organizație de fani, DDB, ne-a oferit tuturor o mână de ajutor. Am acceptat totul pentru club, am gândit cu inima. De azi sunt un jucător de liber, după un an an dificil, din toate punctele de vedere. Bucurați-vă de ce aveți, cele mai bune lucruri în viață nu pot fi cumpărate cu bani. La revedere, Dinamo! Sper să vă îndepliniți obiectivele din acest sezon”, a tranmis Alexander Gonzalez, pe Instagram.
7 meciuriun gol și un assist a adunat Gonzalez în tricoul roș-albilor
{{text}}