Fotbal   •   Liga 1   •   RETRAGERE

Marius Avram s-a retras cu două mari regrete: „Voiam contracte de muncă, deplasări plătite și asigurări medicale. Nu s-a putut” + Atac la CCA

Marius Avram (41 de ani) s-a retras din arbitraj și a transmis o scrisoare emoționantă, în care își prezintă povestea și marile regrete ale carierei.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 19 decembrie 2020

Marius Avram (41 de ani) s-a retras din arbitraj și a transmis o scrisoare emoționantă, în care își prezintă povestea și marile regrete ale carierei: relația cu factorii de decizie și faptul că arbitrajul nu este recunoscut ca profesie.

Partida dintre Dinamo și CFR Cluj, scor 0-2, a fost ultima oficiată de Marius Avram. Supărat pe decizia CCA de a-l scoate de pe lista FIFA, arbitrul a luat o decizie radicală. 

Marius Avram, scrisoare emoționantă la retragerea din arbitraj

„Va anunț, cu emoție, ca am hotărât ca la finalul acestui an să închei cariera de arbitru de fotbal. Îmi amintesc, în timp ce scriu, de anul 1994. Eram un adolescent de 15 ani care proba un echipament cumpărat de tatăl sau, ca să descopere că îi venea perfect… Exact așa a început aventura care avea să dureze 27 de ani, între care 14 ani în Liga 1, unde am arbitrat aproape 250 de meciuri. 


Mai notez aici finala Cupei României, finala Cupei Ligii, Supercupa României și după 11 ani pe lista FIFA, aproape 150 de meciuri internaționale (ca arbitru, arbitru adițional sau al patrulea oficial) în competiții precum Liga Campionilor, Liga Europa, Liga Națiunilor, trei campionate europene de juniori unde am arbitrat și două semifinale. Nu știu dacă este suficient, probabil la 15 ani aș fi zis că da. Ceea ce știu sigur este că mi-am făcut meseria cu devotament, cinste și seriozitate. 

Iau cu mine amintirile și trăirile fiecărui meci, plin de recunoștință. Poate că se putea mai mult, dar știu că am pus suflet în fiecare partidă la care am participat. Arbitrajul este mai mult decât o profesie, trebuie să îl iubești, să fii pasionat ca să reziști pe termen lung. Arbitrii află programul cu câteva zile înainte, nu au siguranța unui venit constant și sunt cei mai huliți oameni de pe teren. Legenda spune ca arbitrii și polițiștii de la rutieră sunt primii în topul popularității publice. Primii de la coadă, firește. Aceasta nu este, însă, o problemă, ci o provocare, și am luat-o ca atare de la bun început. A fost provocarea de a fi mai bun de la meci la meci. 



Cu adevărat dificil în arbitraj este că trebuie să accepți ca este posibil să lipsești de la nașterea copilului tău (lucru care mi s-a întâmplat și mie), de la nunțile prietenilor cei mai buni, zile de naștere și multe alte evenimente. La fel, este posibil ca oameni dragi să fie în spital, în timp ce trebuie să fii concentrat pe teren. Nu regret că am ales fluierul. Singurul regret este că nu am reușit să facem ca această profesie să fie recunoscută și să existe o minimă siguranță pentru cei care vor să o practice cu cinste, profesionalism și dedicație. Mi-aș fi dorit ca în momentul retragerii să știu că am lăsat în urma mea o generație care va avea contract de muncă, deplasările plătite și o asigurare medicală. Nu s-a putut, încă. 

Marius Avram, supărat pe CCA


La minus trec și luptele duse an de an în relația cu factorii de decizie din arbitraj, relație nu de puține ori tensionată, precum și momentele dificile din viață, care au lăsat urme, totul culminând cu schimbarea mea de pe lista FIFA (decizie considerata de mulți nedreaptă). Toate acestea au contribuit la retragerea mea, la vârsta de 41 de ani, cu 4 ani înainte de momentul în care am crezut ca voi încheia acest capitol. 

Pe mine mă așteaptă un nou capitol și îmi doresc să dau o șansă vieții fără arbitraj. Asa cum, în trecut, aflat cu un picior în Liga 1, am ales studiile și am plecat din țară pentru câțiva ani, la fel și acum a sosit momentul unei alegeri. Una mult mai grea, una pe care însă o îmbrățișez cu încrederea că e timpul să fac un pas în afara terenului. E timpul să las și eu un loc liber pe care să-l ocupe un tânăr care, poate, la fel ca și mine, a visat la 15 ani că va ajunge în această poziție.

Pentru mine aici e capăt de linie. Le urez celor care vin din urmă să contribuie la spectacolul sportiv, cu seriozitate și corectitudine. Aceasta este fișa postului pentru un arbitru, până la urmă. Greșeli se vor face mereu, dar caracterul și buna credința sunt cele care contează pe termen lung și care fac diferența în carieră. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut, de-a lungul timpului, în mine și care au fost și au rămas oameni de onoare. Mulțumesc și publicului fără de care meciurile se simt diferit din iarbă. Cum probabil și fără arbitri pe teren meciurile ar fi mai anoste”, a fost mesajul transmis de Marius Avram. 

VIDEO. Răzvan Burleanu, ultimele detalii despre scandalul de rasism: „Am sesizat UEFA, ancheta se complică”

Citește și alte știri despre arbitrajul din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.