Benny Adegbuyi (35 de ani) l-a învins pe Badr Hari (36 de ani), prin KO tehnic, în runda 3 din main event-ul din gala Glory 76, iar acum are șansa să lupte pentru titlul mondial la categoria grea.
După ce l-a învins pe Badr Hari, printr-un KO spectaculos, Benny are acum șansa unui meci pentru titlul mondial la categoria grea. Românul cu origini nigeriene trebuie însă să aștepte meciul dintre Rico Verhoeven și Jamal Ben Saddik, programat pe 30 ianuarie, pentru a vedea cine va fi viitorul său adversar.
Olandezul Verhoeven (31 de ani) este campionul actual la categoria grea (57 victorii și 10 înfrângeri) și urmează să își pună centura în joc pentru a 10-a oară, contra lui Saddik. Benny va lupta în 2021 pentru centură cu învingătorul acestei partide și ar putea avea din nou șansa unei revanșe cu Rico.
„Sper să mă lupt cu Rico! Dar acum vreau să mă bucur de această victorie!”, a spus Beny după meciul cu Badr Hari
Benny Adegbuyi, posibil meci cu Rico Verhoeven
Dacă Rico își va păstra centura mondială, pe care o deține din iunie 2014, când l-a învins pe Daniel Ghiță, va lupta pentru a treia oară cu Benny.
Până acum, Benny și Rico s-au luptat de două ori, de fiecare dată câștigând olandezul. Primul meci a fost în iunie 2015, câștigat de Verhoeven la limită, iar al doilea a avut loc în decembrie 2015, când Rico s-a impus prin KO în prima rundă.
Benny a luptat și cu Saddik, în decembrie 2018, și a fost învins categoric. În finala piramidei de la Rotterdam, Benny a fost făcut KO de Jamal Ben Saddik.
{{text}}