Academica Clinceni și Dinamo au remizat, scor 1-1, în ultimul lor meci de Liga 1 din anul 2020. Juan Camara (26 de ani, extremă dreapta) și-a anunțat plecarea din „haită” imediat după finalul partidei.
„Eu am încercat să suport totul până în ultima zi, pentru că situaţia era complicată. Nu ştiu ce se va întâmpla până în ianuarie, când trebuie să ne întoarcem. Eu îmi doresc să rămân aici dacă se rezolvă problemele. Dacă nu, trebuie să mă gândesc la viitorul meu.
Nu ştiu deocamdată. Încă am o mică speranţă că se vor rezolva toate problemele. Eu, când mă implic într-un proiect, încerc să termin contractul. Dacă nu se rezolvă problemele, trebuie să plec, pentru că e o situaţie dificilă pentru mine, pentru familia mea şi pentru colegii mei. Săptămânile următoare sunt decisive pentru viitorul meu”, a declarat Camara.
Juan Camara, gata să plece de la Dinamo: „Căutam o echipă unde să joc”
„Aceste 4 luni au fost dificile. Au fost ani şi mai răi, până la urmă nu mă pot plânge, pentru că eu căutam o echipă unde să joc, să mă simt important. Situaţia a fost dificilă, dar echipa a luptat până la final. Până acum am încercat să dăm totul pentru a fi cât mai sus în clasament, dar când sunt probleme financiare atât de mari... e dificil”, a mai spus spaniolul.
600.000 de euroeste cota de piață a lui Camara, potrivit Transfermarkt
2 goluria reușit Camara la Dinamo, în 13 meciuri oficiale
{{text}}