CFR Cluj primește vizita celor de la CS Universitatea Craiova, în ultimul meci de Liga 1 din anul 2020. Edi Iordănescu (42 de ani) nu îi subestimează pe olteni.
- CFR Cluj - CS Universitatea Craiova e marți, de la ora 21:00 va fi liveTEXT pe GSP.ro
„Ne aşteptăm la o partidă extrem de dificilă. Ar fi o greşeală ca lumea să rămână influenţată de ultimul joc al Universităţii Craiova cu FCSB. Universitatea e o echipă extrem de valoroasă, are multă calitate individuală, iar acum e o echipă rănită după eşecul din ultima etapă şi asta o face şi mai periculoasă.
Eu am datoria să nu cad în această capcană şi să analizez cât pot de echilibrat totul. Pot spune că Universitatea a făcut o primă repriză chiar bună cu FCSB, în care putea să deschidă scorul. Aşa că Universitatea rămâne o candidată îndreptăţită şi serioasă la titlu, iar noi trebuie să fim eficienţi pentru a produce din nou un rezultat pozitiv", a afirmat tehnicianul.
Edi Iordănescu vs Corneliu Papură, meci al orgoliilor
În luna martie a acestui an, pe când antrena la Mediaș, Edi Iordănescu a avut un schimb acid de replici cu Corneliu Papură.
„Posibil să vină în subconştient şi cu o dorinţă de revanşă după ultimul meci al sezonului trecut, dar să nu uităm că anterior câştigaseră aici, la Cluj. Aşa că mă aştept la un meci disputat şi greu pentru noi. Vin cu dorinţa de a spăla şi ultima impresie de acasă, din meciul cu FCSB.
Au şi un antrenor cu care eu am avut în trecut anumite contre, dar profesional îl respect foarte mult. E un antrenor bun şi nu întâmplător de câte ori s-a apelat la el a reuşit lucruri foarte bune. Cu FCSB a fost prima lui înfrângere, dar cunoaşte foarte bine toate lucrurile de acolo şi sunt sigur că pregăteşte foarte bine toate partidele”, a mai declarat Edi Iordănescu.
{{text}}