Dacă în urmă cu câteva săptămâni CFR Cluj era interesată să vândă, acum campioana încearcă să-i extindă contractul lui Billel Omrani (27 de ani, atacant), în ciuda randamentului său dezastruos. A trecut mai mult de un an de la cel mai recent gol pe care l-a marcat francezul.
Campioana vrea să continue cu un atacant care nu a mai înscris deloc de pe 1 decembrie 2019! Omrani, cel mai bun fotbalist străin în Ancheta Gazetei din anul trecut, a intrat într-o criză din care nu reușește să mai iasă. El va deveni liber de la 1 iulie 2021, deci are dreptul să semneze începând cu 1 ianuarie cu oricare club interesat de serviciile sale.
Doar că nu e nicio concurență pentru obținerea semnăturii unui atacant care nu dă niciun gol. CFR nu a avut oferte concrete pentru Omrani nici în perioada cea mai bună a francezului, în 2019. A existat interes din partea unor cluburi, nematerializat în propuneri clare.
Billel Omrani rămâne la CFR Cluj
Clujul discută cu Billel extinderea contractului și așteaptă hotărârea jucătorului. Situația va fi clarificată în zilele următoare. El câștigă 20.000 de euro lunar, unul dintre cele mai mari salarii din tot campionatul. Forma foarte slabă și accidentările l-au transformat într-o rezervă de lux, a prins numai un joc ca titular în acest sezon din Liga 1. Și nu a marcat, bineînțeles.
Nu a mai înscris dintr-un meci cu Hermannstadt, 1-1 la Sibiu pe 1 decembrie anul trecut. Clubul încă mai crede că Omrani ar fi capabil să iasă din pasa proastă și să revină la nivelul la care evolua în stagiunea trecută, în care a fost excelent în cupele europene. În campionat nu a excelat niciodată. Francezul se află în România din 2016 și nu a bifat niciun sezon cu mai mult de opt goluri! Un randament slab pentru un fotbalist utilizat în permanență în atac, ca vârf sau ca extremă.
25 de goluriare Omrani în 123 de partide adunate în campionatul românesc, în care el a evoluat numai pentru CFR. Vișiniii l-au adus gratis de la Marseille, care îl mai împrumutase la Arles
{{text}}