Salah (28 de ani), cel mai important jucător al lui Liverpool în ultimii patru ani, e dezamăgit. Are mai multe motive. Unul dintre ele: Klopp nu i-a oferit lui banderola de căpitan la meciul de Liga Campionilor cu Midtjylland.
Mohamed Salah este unul dintre jucătorii-cheie, poate cel mai important, în revoluția lui Klopp la Liverpool. Cumpărat în 2017 cu 42 de milioane de euro de la AS Roma, egipteanul a încântat „Anfield". Viteză, tehnică, eficiență, generozitate, goluri, assisturi, mereu decisiv în tricoul roșu. Cele patru mari trofee - Premier, Champions, Supercupa Europei, Mondialul Cluburilor - i se datorează în mare parte.
„Dacă juca la Real Madrid sau Barcelona, Salah avea acum Balonul de Aur"
După trei ani și jumătate, Mo pare hotărât să părăsească Liverpool și Anglia, afirmă Mohamed Aboutrika, prieten și fost coleg de națională cu Salah. „Am discutat cu el. E supărat, nefericit chiar. Mi-a zis ce îl deranjează, dar e secret", a declarat cel supranumit „Zidane al Egiptului". Unul dintre motive este că managerul nu i-a oferit banderola împotriva lui Midtjylland, alegându-l pe Alexander-Arnold căpitan la acel meci.
„Dacă ar fi jucat la Real sau Barcelona, Salah avea acum Balonul de Aur", a mai spus Aboutrika. Mo nu a negat că i-ar plăcea să poarte într-o zi tricoul blanco ori blaugrana. Concluzia egipteanului: „Cred că Liverpool plănuiește să-l vândă pe Salah".
110 goluria marcat Mohamed Salah la Liverpool
45 de assisturiare egipteanul pentru „cormorani"
173 de partidea jucat în roșu în toate competițiile
{{text}}