Liga 1

EXCLUSIV Jerry Gane, uluit după discuția cu Pablo Cortacero: „M-am simțit ca-n «Nea Mărin miliardar». Credeam că am vedenii”

Ionel Gane este foarte apreciat și iubit de către jucătorii lui Dinamo

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 22 decembrie 2020

Ionel Gane, antrenorul lui Dinamo, a povestit cu umor, dar și cu amărăciune, cum a decurs dialogul său cu Pablo Cortacero: „M-am simțit ca-n «Nea Mărin miliardar», nu știam dacă e adevărat sau am vedenii”.

„Câinii" au intrat în vacanță, reunirea echipei fiind prevăzută, oficial, pe data de 3 ianuarie 2021. Rămâne de văzut cine se va prezenta la Săftica atunci, întrucât jucătorii au amenințat că vor boicota antrenamentele, în cazul în care nu vor primi cel puțin un salariu restant. Roș-albii au ajuns să aibă patru, chiar cinci salarii restante.

DINAMO. Jerry Gane s-a întâlnit cu Pablo Cortacero

Ionel Gane a plecat ieri către Craiova, orașul natal, acolo unde-i locuiește familia. Antrenorul care a rămas să ajute la supraviețuirea lui Dinamo a avut și el o întrevedere cu Pablo Cortacero, una care l-a uluit, inițial, pe fostul atacant. 

„Grav este faptul că nu știi ce se poate întâmpla de pe o zi pe alta. Le-am zis băieților că reunirea e pe 3 ianuarie, le-a transmis să aibă grijă de ei, Sărbători fericite și cam atât. Mai mult nici nu aveam ce să le transmit, pentru că nu știu nimic administrativ. M-am întâlnit cu Pablo Cortacero, luni, a doua oară în viață, cred că ne mai văzusem în august sau în septembrie. Inițial, m-am simțit ca în «Nea Mărin miliardar», scena aceea cu Veta, cu Amza Pellea, nu știam dacă am vedenii sau omul e adevărat. Cinci minute am vorbit, ne-am salutat, am schimbat câteva vorbe", a rememorat „Jerry" Gane.

„Mi-a zis: «Știu că v-a fost greu, că e o situație dificilă». I-am replicat imediat: „Degeaba spui că știi, că nu știi! Toate promisiunile tale neonorate au stricat tot, păcat". „Da, dar am venit să reglez lucrurile, uite fac mărire de capital, 5 milioane de euro, voi plăti salariile", mi-a mai transmis. 

«Mi-aș dori să le pui în ordine, dar nimeni nu mai crede! E nevoie de fapte ca să-ți recâștigi credibilitatea. E nevoie de timp și de fapte, e păcat la ce s-a ajuns», i-am spus. OK, eu sunt de părere că a greși este omenește, îți poți cere scuze, dar este urât ce s-a întâmplat, cu promisiuni neonorate, cu minciuni, zi de zi, săptămână de săptămână. Până la urmă, sincer, era mai bine invers: să vină banii, nu el! Situația este la fel de confuză. Băieții merită felicitați pentru eforturile incredibile depuse în ultimele luni, neplătiți, duși cu vorba, să țină echipa. Cel mai supărător este că Dinamo chiar ar fi putut ajunge în play-off, trebuie doar liniște și promisiuni onorate", a dezvăluit antrenorul pentru Gazeta Sporturilor.

„Cortacero s-a întâlnit cu reprezentanții DDB, fanii ne-au sprijinit foarte mult. E meritul băieților care au vândut bilete că Dinamo supraviețuiește. Sper să ajungă la un deznodământ fericit și să plătească munca pe care au depus-o toți. Poate va fi un miracol" - Ionel Gane, antrenor Dinamo

7 punctea strâns Dinamo cu Gane antrenor, după ce Cosmin Contra a părăsit echipa: victorii cu FC Argeș (1-0) și cu Poli Iași (4-1), eșec cu CFR Cluj (0-2) și remiză cu Clinceni (1-1)

VIDEO. Andrei Gerea, reacție dură după scandalul de la RIN: „Este inadmisibil!”

>

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.