În '66, când ziariștii de la "Sportul popular" au dat prima oară premiul pentru "Cel mai bun fotbalist al anului", huruitul tipografiei vechi din centrul Bucureștiului putea fi auzit și din Trivale, unde Dobrin, la 19 ani abia împliniți, probabil aștepta trofeul driblând.
Tripleta Dobrin - Dinu - Dumitrache a dominat anii de început ai anchetei. Am trecut apoi prin "optzeciștii" Marcel Răducanu - Balaci - Duckadam, am renăscut la Gazetă după Revoluție cu Hagi - Popescu - Adi Ilie și am continuat cu Mutu - Chivu - Dănciulescu.
Iar finalul lui 2020 ne găsește nervoși și frânți de oboseală, sperând că "va fi iar ca înainte". Cui să-i mai ardă de premii? Mai ales că "pe vremuri era altceva, dom'le", "Ce, ăștia sunt fotbaliști?", "Sportul e la pământ, s-a ales praful", "Toți vor doar bani, totul e o industrie".
Oțet și refresh
Retorica trecutului perfect și a prezentului deplorabil e ca o gură de oțet dimineața, pe stomacul gol. N-ajută la nimic, cel mult îți acrești tot restul zilei. Să îi aplauzi și să-i prețuiești pe contemporani nu înseamnă să-i cobori de pe soclu pe înaintași.
Poți s-o iubești pe Simona Halep fără să-l renegi pe Năstase. Nu îi scoți din istorie pe Balaci sau pe Hagi dacă ai tresărit la fazele lui Mutu ori dacă îți place de Man. La fel cum cei care l-au îndrăgit la vremea lor pe puștiul Dobrin nu și-au retras aplauzele pentru interbelicii Dobay sau Bodola.
Sportul a inventat refresh-ul cu mult înainte de apariția tastei F5. Așa că fiecare generație își ridică pe umeri alți idoli, pasiunea pentru sport merge mai departe, poveștile nu se opresc niciodată. Iar Gazeta e aici, martorul mândru al istoriei sportului românesc, de la huruitul tipografiei de pe vremuri la conexiunile de milisecunde din 2020.
Sportul care ne scoate din lockdown
În anul în care am exersat matematica dezastrelor, numărând îmbolnăviri, morți, paturi la ATI, vindecări, lockdownuri și anxietăți, milioane de oameni au fost salvați de matematica sportului. Punctele echipelor, golurile, "Băi, tu ai văzut cum a dat-o?!", clasamentele, calculele, "Păi, dacă batem etapa viitoare în deplasare ne-am scos!", micile bucurii, "Mamă, ce meci a făcut Simona!". Astea ne-au ținut în viață! Actualitatea și istoria, laolaltă, fără să-și scoată ochii.
Aseară, Gazeta a făcut reverența tradițională de final de an. Gala GSP 2020 a reunit, deopotrivă, vârfurile lui 2020 și câteva dintre legendele sportului românesc. Trofeele au ajuns la București și la Cluj, la Atena și la Timișoara, în provincia Jiangsu din China și la Riad, capitala Arabiei Saudite. La filmările din studioul nostru virtual sau aiurea prin lume, emoțiile celor premiați au fost autentice și, cel puțin pentru redacția GSP, copleșitoare.
Emoțiile care ne obligă
- Bölöni a trecut prin mii de meciuri cu miză și ține la respect orice vestiar. În mesajul pentru cititorii Gazetei e pătruns de-adevăratelea.
- Simona Amânar are zeci de medalii și zbura fără să atingă bârna. Totuși, are nevoie de 4 "duble" ca să-i iasă mesajul cum vrea.
- Lucescu și Olăroiu, acoperiți de recunoștința și de milioanele Asiei, topesc din priviri distanțele și împart frățește locul 1, fiecare bucuros că "românii nu m-au uitat".
- Dennis Man are o stăpânire de sine extraordinară pe teren. În studio, vocea îi tremură, dar aruncă buzgudanul spre 2021. "Vreau titlul, vreau calificări".
- Și glasul lui Cristian Gațu, fost campion mondial, e nesigur. "Însă cât o să mai respir, o să răspund prezent".
- Vinicius se căznește în română, semn de respect pentru cei care l-au votat: "Mulțumesc la toată lumea!".
- Simona Halep se bucură sincer - minunată atitudine! -, "e al șaselea trofeu GSP, o să fac loc în vitrină ca să mai câștig și altele".
- Doina Melinte sprintează elegant, ca pe vremuri, "Noi am făcut cinste României, le doresc celor de acum să se întoarcă de la Tokyo 2021 cu medalii".
- Iordănescu, parcă plutind în continuare în aerul fierbinte al Americii, purtat pe brațe după 3-2 cu Argentina, se înclină pentru că "Specialiștii nu m-au uitat, sunt mândru".
Să fim mândri cu toții! Așa se scrie istoria. În 2020, cu distanțare, pe o scenă virtuală învăluită într-un fum ambiental, ca niște aburi de glorie.
Huruitul tipografiilor s-a domolit și gălăgia s-a mutat pe net. "A meritat X?". "Băi, eu cred că Y era mai potrivit". "Incredibil, cum să-l votezi pe Z, păi, se compară cu W, de acum 27 de ani?". Povestea continuă. Fără copy-paste.
{{text}}