Deian Sorescu (23 de ani), golgeterul lui Dinamo din sezonul trecut, l-a ironizat pe Pablo Cortacero, patronul „câinilor”, într-o intervenție avută la TV în seara de Ajun.
- Deian Sorescu (23 de ani), unul dintre cei mai valoroși fotbaliști de la Dinamo, a ajuns la capătul răbdării, sătul de promisiunile neonorate ale lui Pablo Cortacero.
- Tot astăzi, în cadrul unei intervenții televizate, Sorescu a oferit detalii despre modul în care el și colegii săi au fost duși cu vorba de spaniolii din conducere. Mai mult, mijlocașul recunoaște cu sinceritate că îl regretă pe fostul patron Ionuț Negoiță. - Detalii pe larg, AICI!
Fotbalistul roș-albilor, care a ajuns la Dinamo în iulie 2018, a fost întrebat în direct ce cadou i-ar pune sub bradul de Crăciun lui Pablo Cortacero. Răspunsul lui Sorescu a provocat zâmbete largi din partea lui Radu Naum, moderatorul emisiunii.
„I-aș pune o promisiune sub brad. Vreau să se simtă și oamenii cum ne-am simțit noi. E cea mai grea perioadă de când sunt eu la Dinamo.
Orice ar spune, noi nu-i mai credem, la câte promisiuni au fost! Nimic nu ne mai împinge să credem în ceea ce ne spun”, a afirmat Deian Sorescu, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Grevă de amploare la Dinamo! Jucătorii nu mai acceptă compromisuri
Jucătorii lui Dinamo au plecat în mini-vacanța de Sărbători tot neplătiți. Cu excepția primelor venite de la suporteri, fotbaliștii „câinilor” n-au văzut nici măcar un cent din sumele promise de Cortacero. Mobilizați de suporteri, jucătorii dinamoviști au scos maximum din ce puteau scoate în ultimele partide, în condițiile în care au jucat pe „burta goală” tot turul. Totuși, acest lucru nu se va mai întâmpla și în 2021.
Sursele GSP.ro au aflat de greva de amploare pe care jucătorii lui Dinamo au pus-o la cale pentru luna ianuarie. Aceștia au plecat în vacanțe, la familii și copii, cu promisiunea că salariile le vor fi achitate în prima parte a lui ianuarie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla nici de data aceasta, „greii” vestiarului au luat o decizie fermă: se vor prezenta la reunirea de pe 3 ianuarie, dar vor refuza categoric să se antreneze dacă nu vor fi plătiți.
{{text}}