Cristiano Ronaldo, vedeta celor de la Juventus, își petrece Crăciunul în Dubai, acolo unde se relaxează după un an extrem de istovitor din punct de vedere mental.
Totuși, plecarea lui Ronaldo din Italia a stârnit un val de controverse în presa internațională. CR7 a zburat cu un avion privat la Dubai, acolo unde, pe 27 decembrie, va fi premiat în cadrul Globo Soccer Awards. Dacă oamenii de rând sunt obligați să intre în izolare la revenirea din Italia, Cristiano Ronaldo și restul sportivilor se vor bucura de un regim preferențial, scrie O'Jogo.
Cristiano Ronaldo scapă de carantină la revenirea în Italia
Concret, superstarului lusitan nu îi va fi impusă carantinarea, astfel că, începând de luni, el poate reveni fără probleme la antrenamentele lui Juventus. Acesta va fi supus mai multor teste coronavirus și, pentru moment, va putea intra în contact doar cu colegii de la „Bătrâna Doamnă”.
Cristiano Ronaldo, acuzat că ar fi încălcat protocoalele anti-COVID
Vincenzo Spadafora, ministrul Sportului din Italia, spunea în octombrie că portughezul Cristiano Ronaldo (35 de ani) a încălcat protocoalele împotriva Covid-19. Se întâmpla la scurt timp după ce Ronaldo a fost testat pozitiv cu coronavirus.
Cristiano Ronaldo a fost confirmat cu noul coronavirus în octombrie. Traseul ulterior al portughezului a fost urmărit atent, au fost scoase în evidență toate momentele în care a intrat în contact cu alte persoane. Cazul a intrat și în atenția Procuraturii din Torino, care a deschis un dosar împotriva lui, scrie Gazzetta dello Sport: „A încălcat articolul 650 din Codul Penal și va fi amendat".
{{text}}