Al Hilal, echipa lui Răzvan Lucescu, a remizat dramatic pe teren propriu, 1-1 cu Al Itthiad, în etapa a 10-a din prima ligă din Arabia Saudită.
Formația lui Răzvan Lucescu, desemnat antrenorul român al anului 2020 în Ancheta Gazetei Sporturilor, e lider în Arabia Saudită, dar a avut mari probleme. Oaspeții au început tare meciul și au deschis scorul în minutul 20, prin Abdulrahman Al Obod. Mijlocașul ofensiv a primit o pasă pe jos în careul advers și a șutat din prima, de la 12 metri, iar portarul Alwotayan nu a avut nicio reacție.
Al Hilal a forțat egalarea, iar echipa lui Lucescu a marcat pe final. Peruanul Andre Carillo a adus egalarea în mintul 86. Atacantul a reluat cu capul, din 6 metri, după o lovitură liberă, și a stabilit scorul final.
Al Hilal este lider în Arabia Saudită, cu 23 de puncte în 10 etape, patru peste Al Ahli, care are un meci în minus. Al Ittihad este pe locul 3, cu 15 puncte.
{{text}}