Sporturi   •   Altele   •   KICKBOXING

EXCLUSIV Cum a trăit Moroșanu meciul cu Benny cu Badr Hari: „ Mă gândeam «Mamă! Noi, românii, iar luăm bătaie! Și la fotbal, și aici...»”

FOTO: https://www.facebook.com/GLORYKICKBOXINGOFFICIAL

Articol de Vlad Nedelea, Alexandru Grigore   —  sâmbătă, 26 decembrie 2020

Cătălin Moroșanu a urmărit cu sufletul la gură lupta dintre Benny Adegbuyi și Badr Hari. Îl felicită pe român pentru succesul care îl propulsează spre un meci cu centura pe masă.

În fața televizorului e mai greu decât în ring, asta spune Cătălin că a simțit în timpul meciului: 

„Am avut emoții mari la lupta lui Benny. E mai greu la TV decât în ring. La TV intervine empatia. Când ești în ring te bați cu ăla și gata. Nu mai poți da înapoi. Sunt sentimente diferite. Am trăit intens acest meci. Mă bucur că Benny a adus această bucurie".


Agonie, apoi extaz

Momentele dificile ale lui Benny din repriza secundă i-au năruit speranțele lui Cătălin. Însă revenirea pe care a avut-o și K.O. -ul contra lui Badr Hari crede că îl transformă pe Benny într-un luptător de top: 

„Sincer, după ceea ce s-a întâmplat în repriza a doua, nu credeam că Benny mai poate reveni. Aveam în mintea mea: «Mama! Noi, românii, iar luăm bătaie. M-am săturat. Și la fotbal, luase și Stoica bătaie». Asta era senzația. Când a revenit... A fost o surpriză foarte mare. E un campion adevărat, care se poate concentra în ultimele momente", a mai zis Moroșanu.

 A fost un an deosebit de greu pentru sport, mai ales pentru sporturile de contact. DFS a reușit să organizeze 3 gale, în niște condiții foarte dificile. Însă ne bucurăm de performanțele lui Andrei Stoica și mai ales cireașa de pe tort a lui Benny, cu această victorie cu Badr Hari.

- Cătălin Moroșanu


VIDEO Benny Adegbuyi: „Am dus acest sport la un alt nivel!” 

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.