Gimnastica

Larisa Iordache le-a răspuns celor care i-au comentat aspectul fizic: „Fiecare om face ce vrea cu corpul lui!”

+74 Foto
Larisa Iordache în acțiune la Mersin FOTO Imago-Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 28 decembrie 2020

Larisa Iordache, dublă campioană europeană la Mersin, a dezvăluit într-un story pe Instagram că în ultima perioadă a primit multe critici din partea celor care o urmăresc pe rețelele de socializare 

Gimnasta în vârstă de 24 de ani a petrecut Crăciunul alături de familie, iar duminică a răspuns la unele întrebări adresate de fanii care o urmăresc pe Instagram. Una dintre ele a fost: „De ce prostești? Erai atât de frumoasă înainte...” 

Larisa Iordache a oferit un răspuns amplu la această interpelare. „Cred că este vorba despre buzele mele pentru că am întâlnit foarte multe critici în ultima perioadă de când mi-am pus un pic de acid hialuronic în buze. Este un subiect despre care îmi doream să discut. Fiecare om face ce vrea cu corpul lui. Nu vă mai canalizați pe critici! Dacă nu-ți place, nu te uiți, nu urmărești. Eu nu am timp să critic pe nimeni pentru că mă canalizez pe viața mea”. 

Apoi a continuat: „Sunt alegerile mele, este corpul meu și atâta timp cât o fac cu bun simț, cred că este foarte OK. Mă concentrez și îmi fac viața mea așa cum vreau. Cred că fiecare om trebuie să facă alegeri pentru el, să se simtă bine în propriul corp. Dacă voi avea nevoie de alte operații estetice sau de alte îmbunătățiri o s-o fac” 

+74 Foto
Larisa Iordache

Larisa Iordache: „Nu încurajez operațiile estetice”

Cea care a câștigat patru medalii la CE de la Mersin, devenind cea mai medaliată gimnastă din România la această competiție a ținut să mai precizeze: „Sunt alegerile mele și în ultima perioadă am învățat să nu mai fiu influențată de părerile din online. Nu încurajez operațiile estetice și nu tind să-mi fac la nesfârșit, dar nici nu sunt contra. Fiecare face ce vrea, până la urmă, ne asumăm. Cred că naturalețea nu ține de niște extensii de gene puse,  de niște acid în buze sau  de alte intervenții. Trebuie să fii natural prin felul de a fi, să fii om înainte de toate” 

În concluzie, Larisa Iordache a spus: „Mie îmi place ce văd în oglindă și mă simt bine în pielea mea”

Larisa Iordache s-a întors de luni în sală pentru a pregăti Campioantele Europene, care vor avea loc în luna aprilie, în Elveția, acolo, unde se vor da ultimele bilete individuale pentru JO de la Tokyo. Maria Holbură și Marian Drăgulescu sunt gimnaștii români care au prins deja un loc la JO, o ediție de la care vor lipsi din nou echipele ”tricolore”. 

4 medaliia cucerit Larisa Iordache la CE de la Mersin, doup de aur și două de argint

16 distincțiia adunat în carieră Larisa Iordache în cele cinci participări la Campionatele Europene

Citește mai multe știri din sport:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.