Gică Hagi, 55 de ani, a explicat într-un interviu pentru Andi Moisescu când i-a venit ideea să creeze o academie de fotbal în România.
„Sistemul pentru juniori există, dar nu e tratat foarte serios. Prin licență, cluburile sunt obligate să aibă centre de copii și juniori, dar nu li se dă importanță. De la cum te comporți, ce mentalitate ai, cum trebuie să își susții colegul, să lupți, să ajungi mare. Noi i-am dat o foarte mare importanță. În 10 ani, am câștigat 27 de titluri de campioni, locuri 2 și 3 nu mai vorbesc. Am ieșit și am produs jucători. Am devenit o fabrică. M-am gândit la Academia Hagi înainte să mă las. Deja când ajunsesem la Galatasaray, în ultimii 3 ani, mă informam, începusem să-mi scriu totul. Până atunci nu mă gândisem”, a explicat Hagi într-un interviu cu Andi Moisescu.
- Hagi a evoluat la Galatasaray între 1996 și 2001;
Suma investită de Gică Hagi în Viitorul și în Academie
Invitat la emisiunea Prietenii lui Ovidiu, Gică Hagi a explicat și care au fost costurile cu Academia și proiectul pus pe picioare la Viitorul: „Bugetul Academiei pe an este de un milion de euro. Deci doar pe cheltuieli avem zece milioane de euro investiți. Baza sportivă în totalitate a mai constat alte zece milioane!”.
„Obiectivul nostru sunt să devenim cei mai buni. Ăsta e primul aspect și asta e mentalitatea mea, de aici plec, de aici construiesc. Mie îmi place să lucrez pe termen mediu și lung, nu de azi pe mâine. De azi pe mâine e doar dezbatere. Doar în timp proiectele stau în picioare, iar finalitatea este să devin cel mai bun. Eu de când m-am născut mi-a plăcut să devin cel mai bun. Iar acest proiect mare ai nevoie de timp, de tineri și de foarte mult talent”, a mai explicat Hagi în studioul GSP.
C.V. Gheorghe Hagi
- Hagi și-a început cariera la Farul Constanța, în 1982. A urmat transferul la Sportul și ulterior a ajuns la Steaua, pentru care a debutat cu gol, în Supercupa Europei.
- În 1990, Real Madrid a plătit 4 milioane de dolari, un record la acea vreme, iar Hagi ajungea în capitala Spaniei, unde a jucat doi ani.
- Ulterior, a fost adus de Mircea Lucescu la Brescia, iar după Campionatul Mondial din SUA a ajuns la Barcelona, unde a jucat doi ani.
- Cea mai bună perioadă din cariera lui Hagi a fost la Galatasaray, el fiind și acum extrem de iubit de turci. A evoluat pentru Galatasaray în perioada 1996-2001, jucînd în 167 de partide şi marcând 79 de goluri în toate competiţiile.
- Alături de Galatasaray, Hagi a câştigat, ca jucător, 4 titluri de campion (1997, 1998, 1999 şi 2000) şi două Cupe (1999 şi 2000). De asemenea, în 2000, alături de Galatasaray, a cucerit Cupa UEFA şi Supercupa Europei.
- La națională, Hagi a jucat între 1983 și 2000, bifînd 125 de meciuri și 35 de goluri, fiind golgeterul all-time
- Ca antrenor, Hagi a pregătit naționala României, Galatasaray, Bursaspor, Steaua, Poli Timişoara şi Viitorul.
{{text}}